Apelul de depunere a cererilor de finanțare Nr.2/2026
pentru susținerea dezvoltării locale în cadrul
Asociației Grupul de Acțiune Locală „Lunca Răutului’
pe teritoriul orașul Mărculești;, oraşul Ghindeşti, comuna Alexeevca, comuna Cuhureşti de Sus, comuna Gura Căinarului, comuna Gura Camencii, comuna Ghindeşti, comuna Izvoare, comuna Nicolaevca, comuna Prajila, comuna Sevirova, comuna Vărvăreuca, satul Băhrineşti, satul Lunga, satul Mărculești, satul Putinești, satul Rădulenii Vechi.
Programul LEADER:
Programul LEADER este un program de stat , elaborat și implementat de MAIA în comun cu AIPA. Programul este implementat conform Regulamentului privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 277/2022 din 27.04.2022. Mijloacele financiare sunt alocate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru atingerea următoarelor obiective:
1) dezvoltarea economică a teritoriului GAL-ului în baza dezvoltării parteneriatelor și a implementării strategiilor de dezvoltare locală;
2) consolidarea capacităților și abilităților reprezentanților sectoarelor public, antreprenorial și civic din zonele rurale pentru realizarea proceselor de dezvoltare locală și implementarea proiectelor;
3) îmbunătățirea condițiilor de viață și a bunăstării populației din mediul rural;
4) crearea noilor oportunități durabile de câștig;
5) menținerea și crearea locurilor de muncă;
6) diversificarea activităților economice.
-
Obiectivele apelului de depunere a cererilor de finanțare
Obiectivele stategice sunt:
-
Creșterea competitivității economiei locale și dezvoltarea afacerilor durabile, inovative și orientate spre valoare adăugată
2.Dezvoltarea infrastructurii publice și protecția mediului prin soluții durabile și inteligente, cu participare civică și cooperare intercomunitară, națională și internațională, pentru creșterea calității vieții
3.Valorificarea patrimoniului cultural și natural și dezvoltarea turismului local ca motor de coeziune și creștere economică prin abordarea „Sat inteligent”
Obiectivele specifice sunt:
1.1 –Dezvoltarea și consolidarea antreprenoriatului local, inclusiv a activităților agricole și non-agricole, în vederea creării de locuri de muncă și a diversificării economiei rurale
1.2 – Creșterea competitivității, rezilienței și sustenabilității economice a afacerilor locale existente și nou-create
2.1 – Modernizarea, reabilitarea și extinderea infrastructurii locale de interes comunitar, adaptată nevoilor populației și specificului teritorial
2.2 – Creșterea accesului și îmbunătățirea calității serviciilor de utilitate publică și sociale furnizate populației
3.1 – Creșterea atractivității turistice și culturale a teritoriului GAL prin valorificarea patrimoniului natural, istoric și cultural
3.2 – Dezvoltarea sistemelor locale de management al mediului și implementarea proiectelor de cooperare la nivel intercomunitar, național și internațional în domeniul economiei circulare, gestionării deșeurilor, inovării sociale și economiei verzi
Reieșind din cele menționate mai sus, vor fi selectate și finanțate proiectele din următoarele măsuri de sprijin ale Strategiei de Dezvoltare Locală GAL„Lunca Răutului” :
Măsura 1.1.2. Consolidarea capacităților de producție, procesare primară și prestare de servicii în domeniul agricol și non-agricol.-220 026 LEI
Măsura 2.2.2. Dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale, educaționale și culturale.Măsura 2.2.1. Modernizarea, digitalizarea și eficientizarea serviciilor de utilitate publică.-53 699 LEI
Măsura 3.2.2. Dezvoltarea sistemelor locale de management al mediului și implementarea proiectelor de cooperare la nivel intercomunitar, național și internațional în domeniul economiei circulare, gestionării deșeurilor, inovării sociale și economiei verzi.-50 000 LEI
-
Entitățile și persoanele eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare
Sunt eligibile să participe:
-
Entități juridice din sectorul antreprenorial, public și civic, care au adresă juridică sau își desfășoară activitatea pe teritoriul GAL „Lunca Răutului”
-
Grupurile de organizații și/sau instituții, asociate pentru implementarea unui proiect de dezvoltare locală a GAL, care au adresă juridică pe teritoriul GAL „Lunca Răutului”;
-
Persoanele fizice cu dreptul să practice activități de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică în conformitate cu legislația RM cum sunt GȚ, ÎI, care intră în componența GAL „Lunca Răutului”
-
Entitățile și persoanele care nu sunt eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare
Nu sunt eligibili să participe:
-
Solicitanții care nu corespund criteriilor de eligibilitate menționate în Punctul 3;
-
Solicitanții care sunt în proces de insolvabilitate, faliment, reorganizare sau orice alte proceduri judiciare;
-
Membrii Organului executiv și personalul angajat al GAL -ului cât și soții/soțiile acestor
În cadrul prezentului apel, același solicitant poate depune doar o cerere de finanțare, și poate fi beneficiar doar a unui singur proiect, indiferent dacă acesta se va implementa individual sau prin asociere.
-
Termenul de depunere a cererilor de finanțare
Termenul de depunere a cererii de finanțare a proiectului și anexe este 27.08.2026.08.2026, ora 10.00
-
Procedura de aplicare și documentele necesare
În cadrul prezentului apel de propuneri Cererea de finanțare a proiectului și documentele aferente domeniilor de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția se depun de către solicitant>
-pe platforma MLIS https://www.mlis.md/ro
- în formă electronică la adresa electronică:
Apelul de depunere a cererilor de finanțare Nr.2/2026
pentru susținerea dezvoltării locale în cadrul
Asociației Grupul de Acțiune Locală „Lunca Răutului’
pe teritoriul orașul Mărculești;, oraşul Ghindeşti, comuna Alexeevca, comuna Cuhureşti de Sus, comuna Gura Căinarului, comuna Gura Camencii, comuna Ghindeşti, comuna Izvoare, comuna Nicolaevca, comuna Prajila, comuna Sevirova, comuna Vărvăreuca, satul Băhrineşti, satul Lunga, satul Mărculești, satul Putinești, satul Rădulenii Vechi.
Programul LEADER:
Programul LEADER este un program de stat , elaborat și implementat de MAIA în comun cu AIPA. Programul este implementat conform Regulamentului privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 277/2022 din 27.04.2022. Mijloacele financiare sunt alocate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru atingerea următoarelor obiective:
1) dezvoltarea economică a teritoriului GAL-ului în baza dezvoltării parteneriatelor și a implementării strategiilor de dezvoltare locală;
2) consolidarea capacităților și abilităților reprezentanților sectoarelor public, antreprenorial și civic din zonele rurale pentru realizarea proceselor de dezvoltare locală și implementarea proiectelor;
3) îmbunătățirea condițiilor de viață și a bunăstării populației din mediul rural;
4) crearea noilor oportunități durabile de câștig;
5) menținerea și crearea locurilor de muncă;
6) diversificarea activităților economice.
- Obiectivele apelului de depunere a cererilor de finanțare
Obiectivele stategice sunt:
- Creșterea competitivității economiei locale și dezvoltarea afacerilor durabile, inovative și orientate spre valoare adăugată
2.Dezvoltarea infrastructurii publice și protecția mediului prin soluții durabile și inteligente, cu participare civică și cooperare intercomunitară, națională și internațională, pentru creșterea calității vieții
3.Valorificarea patrimoniului cultural și natural și dezvoltarea turismului local ca motor de coeziune și creștere economică prin abordarea „Sat inteligent”
Obiectivele specifice sunt:
1.1 –Dezvoltarea și consolidarea antreprenoriatului local, inclusiv a activităților agricole și non-agricole, în vederea creării de locuri de muncă și a diversificării economiei rurale
1.2 – Creșterea competitivității, rezilienței și sustenabilității economice a afacerilor locale existente și nou-create
2.1 – Modernizarea, reabilitarea și extinderea infrastructurii locale de interes comunitar, adaptată nevoilor populației și specificului teritorial
2.2 – Creșterea accesului și îmbunătățirea calității serviciilor de utilitate publică și sociale furnizate populației
3.1 – Creșterea atractivității turistice și culturale a teritoriului GAL prin valorificarea patrimoniului natural, istoric și cultural
3.2 – Dezvoltarea sistemelor locale de management al mediului și implementarea proiectelor de cooperare la nivel intercomunitar, național și internațional în domeniul economiei circulare, gestionării deșeurilor, inovării sociale și economiei verzi
Reieșind din cele menționate mai sus, vor fi selectate și finanțate proiectele din următoarele măsuri de sprijin ale Strategiei de Dezvoltare Locală GAL„Lunca Răutului” :
Măsura 1.1.2. Consolidarea capacităților de producție, procesare primară și prestare de servicii în domeniul agricol și non-agricol.-220 026 LEI
Măsura 2.2.2. Dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale, educaționale și culturale.Măsura 2.2.1. Modernizarea, digitalizarea și eficientizarea serviciilor de utilitate publică.-53 699 LEI
Măsura 3.2.2. Dezvoltarea sistemelor locale de management al mediului și implementarea proiectelor de cooperare la nivel intercomunitar, național și internațional în domeniul economiei circulare, gestionării deșeurilor, inovării sociale și economiei verzi.-50 000 LEI
- Entitățile și persoanele eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare
Sunt eligibile să participe:
- Entități juridice din sectorul antreprenorial, public și civic, care au adresă juridică sau își desfășoară activitatea pe teritoriul GAL „Lunca Răutului”
- Grupurile de organizații și/sau instituții, asociate pentru implementarea unui proiect de dezvoltare locală a GAL, care au adresă juridică pe teritoriul GAL „Lunca Răutului”;
- Persoanele fizice cu dreptul să practice activități de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică în conformitate cu legislația RM cum sunt GȚ, ÎI, care intră în componența GAL „Lunca Răutului”
- Entitățile și persoanele care nu sunt eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare
Nu sunt eligibili să participe:
- Solicitanții care nu corespund criteriilor de eligibilitate menționate în Punctul 3;
- Solicitanții care sunt în proces de insolvabilitate, faliment, reorganizare sau orice alte proceduri judiciare;
- Membrii Organului executiv și personalul angajat al GAL -ului cât și soții/soțiile acestor
În cadrul prezentului apel, același solicitant poate depune doar o cerere de finanțare, și poate fi beneficiar doar a unui singur proiect, indiferent dacă acesta se va implementa individual sau prin asociere.
- Termenul de depunere a cererilor de finanțare
Termenul de depunere a cererii de finanțare a proiectului și anexe este 27.08.2026.08.2026, ora 10.00
- Procedura de aplicare și documentele necesare

- în formă electronică la adresa electronică: autului.gal@gmail.com,
- pe suport de hârtie, la adresa Republica Moldova, r.Florești,or.Marculesti, str. Stefan cel Mare, 40 .
Propunerile prezentate către GAL pentru finanțarea proiectelor trebuie să conțină următoarele:
- Cererea de finanțare ( vezi Anexa 1)
- Copia extrasului din Registrul persoanelor juridice. Gospodăriile Țărănești (GȚ) prezintă copia certificatului de înregistrare cu anexarea declarației de constituire.
- Declarația pe proprie răspundere privind veridicitatea informațiilor și a documentelor prezentate, inclusiv angajamentul de a nu înstrăina/transmite în folosinţă sub nicio formă investiţia supusă subvenţionării, de utilizare a acesteia conform destinaţiei. (vezi Anexa 2)
- Certificatul privind lipsa restanțelor la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național la momentul depunerii cererii;
- Cel puțin trei oferte pentru utilajul, echipamentul, serviciul, materialul de construcții ce urmează a fi achiziționate în cadrul proiectului investițional;
- Copia actelor ce atestă dreptul de proprietate/posesie a bunurilor imobile pentru care se efectuează investiţia
- Copia contractului de societate civilă, pentru proiectele investiționale efectuate prin asociere;
- Document ce confirmă, că bunurile proprietate privată, nu sunt grevate, cu excepția cazului în care datoria reprezintă un împrumut destinat exclusiv finanțării investiției
- Pentru sectorul public: Copia deciziei consiliului local privind:
- aprobarea proiectului investițional;
- dovada capacității de cofinanțare în proporție de cel puțin 20% din valoarea proiectului investițional pentru sectorul public;
- împuternicirea persoanei, pentru a depune cererea de proiect investițional, cu dreptul de a semna contractul de acordare a subvenției în avans și alte acte administrative;
- Poze curente de la fața locului și imagini/scheme/proiecte cu rezultatul dorit (ex. utilajul dorit/proiectul clădirii etc.)
- programul evenimentului/atelierului/instruirii planificate în cadrul proiectului, o schiță a materialului promoțional etc.

- Documente relevante domeniului de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția și care confirmă nivelul de pregătire pentru implementarea proiectului, după caz:
1.documentație tehnică/deviz de cheltuieli, în cazul proiectelor de construcție/reparație/amenajare/modernizare
2.autorizație de mediu de folosință specială a apei
3.autorizația de construcție/activități comerciale/prestarea serviciilor, aviz sanitar pentru producători, 4.aviz de prevenire a incendiilor, autorizație sanitar-veterinară, autorizație de gestionare a deșeurilor, 5.autorizație pentru colectarea plantelor spontane inclusiv medicinale naturale, certificat de clasificare a structurii de primire turistică etc.
6.notificarea către autoritatea competentă
7.programul evenimentului/atelierului/instruirii planificate în cadrul proiectului
8. o schiță a materialului promoțional etc.
- În cazul în care proiectul prevede investiții în utilaje specifice agriculturii ecologice, se va prezenta copia unui certificat valabil eliberat de organul național sau internațional de certificare care confirmă activitatea de producere ecologică (organică, biologică) sau că gospodăria este in perioada de conversie de la metoda tradițională la cea ecologică (organică, biologică).
În cazul apariției unor întrebări/ neclarități cu privire la apelul de propuneri sau aveți nevoie de suport la procedura de aplicare, Vă rugăm să contactați Directorul GAL Barbascumpa Natalia, nr. tel.068645198 email: lunca.rautului.gal@gmail.com
nca.rautului.gal@gmail.cm,

- în formă electronică la adresa electronică: unca.rautului.gal@gmail.com,

nca.rautului.gal@gmail.com,