- Scopul proiectului
-
Scopul proiectului în optimizarea și modernizarea proceselor de gestionare a stupinelor în întreprindere prin dotarea cu echipament a noilor stupini și utilizarea tehnologiilor digitale.
Îmbunătățirea capacității de administrare și monitorizare a stupinei extinse poate fi efectuată prin achiziționarea unei remorci apicole suplimentare și a 3 cântare apicole cu panouri solare și rețea GSM.
Această investiție urmărește creșterea eficienței în activitatea de pastoral, reducerea costurilor operaționale și introducerea tehnologiilor moderne în supravegherea producției de miere.
Proiectul contribuie la dezvoltarea durabilă a afacerii apicole, asigurând un control mai bun asupra performanței stupilor și o adaptare rapidă la condițiile din teren.
- Descrierea proiectului
-
În urma extinderii stupinei prin achiziția a 500 de stupi și 3 remorci apicole, următorul pas este optimizarea logisticii și digitalizarea activității apicole. Prin acest proiect, doresc să achiziționez o remorcă apicolă suplimentară și 3 cântare electrice cu panouri solare.
Remorca va permite gestionarea eficientă a unui număr mai mare de stupi în pastoral, reducând costurile și timpul de deplasare. Cântarele electrice, alimentate cu energie solară, vor monitoriza în timp real greutatea stupilor, oferind informații valoroase despre producția de miere și starea familiilor de albine.
Această investiție este necesară pentru a eficientiza activitatea, a crește productivitatea și a permite luarea deciziilor în baza datelor colectate automat. Fondurile vor fi direcționate exclusiv spre achiziția echipamentelor menționate, iar documentele justificative (oferte, fișe tehnice etc.) sunt anexate pentru a demonstra pregătirea implementării proiectului.
- Activitățile planificate
-
Denumirea activității nr. 1: Achiziția remorcii apicole Se va realiza de la furnizorul selectat prin semnarea contractului și achiziționarea unei remorci apicole complet echipate, destinată transportului și organizării stupinelor în pastoral. Remorca va fi adaptată cerințelor actuale ale stupinei și va contribui la mobilitatea eficientă a albinelor.
Denumirea activității nr. 2: Achiziția cântarelor electrice cu panouri solare. Vor fi achiziționate 3 cântare apicole performante, alimentate cu energie solară, conectate la rețeaua GSM pentru urmărirea datelor la distanță. Acestea vor permite urmărirea în timp real a greutății stupilor, oferind date esențiale pentru monitorizarea producției, prevenirea roirii și intervenția promptă asupra familiilor de albine în perioadele critice.
Denumirea activității nr. 3: Instalarea și testarea echipamentelor. După recepționarea echipamentelor, acestea vor fi montate și testate în teren. Vor fi instruite persoanele responsabile cu utilizarea corectă a remorcii și a cântarelor. Activitatea va asigura punerea în funcțiune a dotărilor și integrarea lor în fluxul de lucru al stupinei.
Denumirea activității nr. 4: Asigurarea durabilității utilității și funcționalității echipamentelor și utilajului, prin asigurarea mentenanței și deservirea periodică a acestora, respectarea condițiilor de păstrare în scopul prevenirii uzurii și extinderii durabilității de funcționare a echipamentelor și utilajului.
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Proiectul propus se încadrează în măsura ”Dezvoltarea infrastructurii economice din SDL prin dezvoltarea unei activități apicole care contribuie la diversificarea economiei locale, crearea de locuri de muncă și valorificarea resurselor naturale existente. Investițiile în echipamente moderne, infrastructură de procesare și ambalare a produselor apicole vor duce la creșterea valorii adăugate locale și la stimularea antreprenoriatului rural. Proiectul susține economia circulară, dezvoltarea durabilă și poate genera colaborări cu alte sectoare, cum ar fi agroturismul sau produsele tradiționale, sprijinind astfel implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Proiectul contribuie semnificativ la dezvoltarea economică și durabilă a teritoriului GAL, prin susținerea unui sector tradițional – apicultura – cu potențial de valorificare locală a resurselor naturale. Achiziționarea unei remorci apicole suplimentare și a cântarelor solare digitalizate permit extinderea activității apicole în sistem pastoral, ceea ce duce la o creștere a producției de miere și diversificarea sortimentelor obținute, cu impact direct asupra veniturilor din zona rurală. În plus, monitorizarea digitalizată a stupinei prin cântare cu panouri solare încurajează inovarea și tranziția către o apicultură modernă și sustenabilă, aliniată cu obiectivele de protecție a mediului și adaptare la schimbările climatice. Astfel, proiectul sprijină nu doar beneficiarul direct, ci și comunitatea locală, prin crearea de valoare adăugată în lanțul agroalimentar, încurajarea consumului de produse locale și menținerea activităților economice în mediul rural.
Totodată, proiectul este un exemplu de bună practică în valorificarea oportunităților oferite de GAL pentru modernizarea și diversificarea economiei rurale.