Sari la conținut

„Grădinițe Verzi: Deșeuri Separate, Viitor Curat” Finalizat

Cod dosar: *****************3472
Contractat
Tranșa I
Tranșa II
Finalizat

Informații generale

Măsura din SDL
2.1.1. Combaterea efectelor schimbărilor climatice prin investiții în activități de reducere a poluării și de protejare a mediului
Submăsura (indicatorul) din SDL
2.1.1.3. Nr proiecte comunitare de mobilizare comunitară și educație ecologică
Domeniul de acțiune
consolidarea capitalului social, inclusiv prin sporirea cunoștințelor comunității locale în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice, inclusiv prin utilizarea de soluții inovatoare
Perioada de implementare
06.2025 – 08.2025 (3 luni)
UAT a proiectului

Descrierea proiectului

Scopul proiectului

Promovarea unei culturi ecologice active în rândul copiilor preșcolari, personalului și familiilor acestora, prin implementarea unui sistem complet de gestionare selectivă a deșeurilor și compostare, însoțit de activități educative, artistice și comunitare.

Descrierea proiectului

În contextul actual al crizei ecologice și al necesității de a promova comportamente prietenoase mediului încă din copilărie, este esențial ca educația ecologică să fie integrată în procesul educațional de la cele mai fragede vârste. Copiii pot deveni agenți ai schimbării, influențând pozitiv și familia.

Colectarea selectivă și compostarea deșeurilor de către preșcolari contribuie la consolidarea capitalului social prin implicarea timpurie în acțiuni colective cu impact ecologic. Activitățile educative stimulează cooperarea între copii, părinți și cadre didactice, creând rețele de sprijin și dialog. Prin utilizarea de soluții inovatoare (ex: compostare, aplicații educative), comunitatea locală dobândește cunoștințe practice despre protecția mediului, devenind mai responsabilă și conștientă în fața provocărilor ecologice, stimulând participarea civică, transferul de cunoștințe și formarea unor rețele locale puternice și informate.

Activitățile planificate

Denumirea activității nr. 1:  Achiziţionarea şi dotarea cu urne de colectare selectivă a deşeurilor, confecționarea și amplasarea seturilor de lăzi pentru fermentarea deșeurilor verzi și de bucătărie provenite de pe teritoriul grădiniței.

Se propune achiziționarea coșurilor de gunoi, care vor fi sortate după tipul de deșeuri prin aplicarea autocolantelor adaptate la percepția copiilor pentru distincția tipurilor de deșeuri. Coșurile vor fi amplasare în grupele de copii și bucătăriile din cele două grădinițe, în set (a cîte trei) în loc vizibil și ușor accesibil.

Lăzile de fermentare vor fi confecționate din lemn natural, prelucrate cu grund special pentru a preveni putrezirea prematură.

Denumirea activității nr. 2: Desfășurarea Programelor de instruire și cultivare a abilităților de gestionare casnică a deșeurilor în rîndul copiilor, părinților și personalului grădiniței, care presupun activități de informare, promovarea practicilor de sortare propriu-zisă a deşeurilor, în cadrul grupelor de copii şi a clasei outdoor, organizarea proiectelor tematice cu conţinut ecologic.

Denumirea activității nr. 3: Asigurarea durabilității proiectului prin luarea la evidență a bunurilor procurate și confecționate, utilizarea grijulie a bunurilor, aprobarea și alocarea mijloacelor financiare în bugetul local pentru desfășurarea programelor de grup, de nivel local și regional.

Încadrarea în măsura din SDL

Proiectul contribuie direct la atingerea obiectivelor măsurii prin:

Dezvoltarea infrastructurii ecologice: achiziționarea și instalarea de pubele pentru colectarea selectivă și lăzi de compost în grădinițele de copii ce contribuie la reducerea deșeurilor menajere și la încurajarea compostării biodeșeurilor la sursă.

Educația ecologică timpurie: activitățile educaționale planificate (ateliere, jocuri tematice, materiale didactice) au rolul de a forma deprinderi corecte privind sortarea și reciclarea deșeurilor încă de la vârste fragede.

Implicarea comunității: prin activitățile derulate în grădinițe, proiectul contribuie indirect și la educarea părinților și cadrelor didactice, sprijinind formarea unei atitudini responsabile față de mediu în întregul oraș.

Sustenabilitate: proiectul propune soluții ecologice durabile, adaptate unei comunități mici, cu scopul de a fi replicate și extinse în alte instituții publice.

Astfel, proiectul răspunde într-un mod concret și integrat priorităților SDL privind protejarea mediului, educația pentru dezvoltare durabilă și implicarea locală.

Importanța pentru teritoriul GAL

Proiectul are o importanță deosebită pentru teritoriul GAL, întrucât abordează simultan două aspecte critice ale dezvoltării durabile la nivel local: educația ecologică timpurie și reducerea poluării prin gestionarea responsabilă a deșeurilor.

Prin intervenția în grădinițele din oraș, proiectul aduce o schimbare concretă, vizibilă și replicabilă în comunitate. Impactul pozitiv se va manifesta pe mai multe planuri:

-Educațional: copiii vor dobândi, de la o vârstă fragedă, cunoștințe și deprinderi esențiale legate de protecția mediului, sortarea deșeurilor și compostare. Această educație timpurie va contribui la formarea unei generații responsabile față de mediu.

-Comunitar: prin implicarea familiilor în activitățile proiectului și promovarea materialelor educative, bunele practici dezvoltate în grădinițe vor fi transferate în gospodării. Astfel, proiectul devine un vector de schimbare în comportamentele colective ale cetățenilor.

-De mediu: investiția în infrastructura de colectare selectivă și compostare contribuie direct la reducerea volumului de deșeuri menajere și a emisiilor rezultate din transportul și depozitarea acestora, sprijinind obiectivele GAL legate de combaterea schimbărilor climatice.

-Reproductibilitate și scalabilitate: modelul propus este ușor de replicat în alte instituții de învățământ din teritoriu, iar lecțiile învățate din implementare pot fi extinse prin inițiative similare la nivel de școală, liceu sau comunitate.

Indicatori și rezultate planificate

IndicatorU.m.Planificat
04. 2024 - Dezvoltarea antreprenoriatului în teritoriul GAL-ului, prin investirea în producerea energiei din surse regenerabile
Numărul de entități sprijinite în acoperirea necesităților de echipamente destinate producerii energiei din surse regenerabile un. 24
11. 2024 - Promovarea zonei acoperite de strategiile de dezvoltare locală, inclusiv a produselor sau serviciilor locale
Numărul produselor/serviciilor locale create/modernizate, inclusiv serviciile publice Nr. 3
12. 2024 - Consolidarea capitalului social, inclusiv prin sporirea cunoștințelor comunității locale în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice, inclusiv prin utilizarea de soluții inovatoare
Numărul de pubele, tomberoane, cuști metalice pentru colectarea deșeurilor (biodegradabile, din plastic, hârtie, sticlă) Nr. 78
Numărul de activități de promovare a zonei acoperite de strategiile de dezvoltare locală Nr. 24
Numărul instruirilor/transfer de cunoștințe sau practici bune un. 24
Numărul persoanelor instruite pers. 1200

Bugetul proiectului

72 147 leivaloarea totală (cu TVA)
47 600 leisubvenție aprobată de AIPA · 66% din valoare
100%achitat beneficiarului (47 600 lei)
Subvenție (aprobată de AIPA)66%47 600 lei
Contribuția proprie34%24 547 lei
Achitat beneficiarului

47 600 lei din 47 600 lei (100%)

Costul eligibil (fără TVA): 72 147 lei · Subvenția solicitată: 47 600 lei · Aprobată de AIPA: 47 600 lei