Stejarul Dacilor

Apelul nr. 2 (Apelul Nr. 2/2026 Programul LEADER)

Programul LEADER este un program de stat elaborat și implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), în conformitate cu Regulamentul privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală.

În cadrul acestui program, GAL „Stejarul Dacilor” a fost selectat pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală și a Planului Financiar aferent perioadei de implementare, beneficiind de finanțare pentru susținerea proiectelor de dezvoltare locală.

Apelul de propuneri de proiecte nr. 2/2026 al GAL „Stejarul Dacilor” este lansat în vederea valorificării oportunităților oferite de Programul LEADER și urmărește mobilizarea actorilor locali în procesul de dezvoltare a teritoriului. Prin acest apel vor fi finanțate proiecte care contribuie la dezvoltarea economică, socială și de mediu a comunităților, în conformitate cu măsurile de sprijin prevăzute în prezentul apel.

1.1.2. Sprijinirea inițiativelor de creare sau modernizare a afacerilor eco-locale și a altor tipuri de afaceri rurale, inclusiv cu participarea tinerilor antreprenori, femeilor, fermierilor micro și mici. 

1.2.1. Sprijinirea investițiilor pentru modernizarea și diversificarea IMM-urilor locale și a grupurilor de producători.

2.1.2. Modernizarea infrastructurii culturale pentru creșterea participării comunității la activități culturale, educative și creative. 

2.2.1. Modernizarea infrastructurii turistice rurale prin investiții în dotări, amenajări și soluții de eficiență energetică 

2.2.2. Diversificarea ofertelor turistice locale prin dezvoltarea serviciilor, experiențelor și traseelor tematice.

Totodată, apelul are ca obiectiv stimularea implicării active a comunității locale în procesele de dezvoltare, cu accent pe participarea tinerilor, femeilor și a altor grupuri relevante, în vederea consolidării inițiativelor locale și a dezvoltării durabile a teritoriului GAL.

1. Entitățile și persoanele eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare

    • Entități juridice din sectorul antreprenorial, public și civic, care au adresă juridică sau își desfășoară activitatea pe teritoriul GAL „Stejarul Dacilor”
    • Grupurile de organizații și/sau instituții, asociate pentru implementarea unui proiect de dezvoltare locală a GAL, care au adresă juridică pe teritoriul GAL „Stejarul Dacilor”;
    • Persoanele fizice cu dreptul să practice activități de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică în conformitate cu legislația RM cum sunt GȚ, ÎI, care intră în componența GAL „Stejarul Dacilor”.

2. Entitățile și persoanele care nu sunt eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare

    • Solicitanții care nu corespund criteriilor de eligibilitate menționate în Punctul 3;
    • Solicitanții care sunt în proces de insolvabilitate, faliment, reorganizare sau orice alte proceduri judiciare;
    • Solicitanții care nu au implementat proiectul din cadrul Apelului precedent.

3. Termenul de depunere a cererii de finanțare a proiectului și anexe este 10.08.2026, ora 17:00

4. Procedura de aplicare și documentele necesare 

În cadrul prezentului apel de propuneri Cererea de finanțare a proiectului și documentele aferente domeniilor de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția se depun de către solicitant:  pe platforma MLIS accesând linkul pentru înregistrare.  Propunerile prezentate către GAL pentru finanțarea proiectelor trebuie să conțină următoarele:

  • Poze curente de la  fața locului și imagini/scheme/proiecte cu rezultatul dorit  (ex. utilajul dorit/proiectul clădirii etc.) 

  • Copia extrasului din Registrul persoanelor juridice, iar în cazul gospodăriilor țărănești (de fermieri), copia certificatului de înregistrare, cu anexarea declarației de constituire

  • Declarație pe proprie răspundere;

  • Certificatul privind lipsa restanțelor la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național și local la momentul depunerii cererii, cu excepția sectorului public; 

    Copia deciziei consiliului local (pentru sectorul public) privind:

    a) aprobarea proiectului investițional;

    b) dovada capacității de cofinanțare în proporție de cel puțin 20% din valoarea proiectului investițional pentru sectorul public;

    c) împuternicirea persoanei pentru a depune cererea de proiect investițional, cu dreptul de a semna contractul de acordare a subvenției în avans și alte acte administrative;

  • Copia actelor ce atestă dreptul de proprietate/posesie a bunurilor imobile pentru care se efectuează investiția, înregistrate conform normelor legale;

  • Copia contractului de societate civilă (în cazul proiectelor investiționale efectuate prin asociere);

  • Documente relevante domeniului de acțiune pentru care se planifică a fi efectuată investiția și care confirmă nivelul de pregătire pentru implementarea proiectului, după caz: 

 -documentație tehnică/deviz de cheltuieli, în cazul proiectelor de construcție reparație/amenajare/modernizare 

- autorizație de mediu de folosință specială a apei

- autorizația de construcție/activități comerciale/prestarea serviciilor, aviz sanitar pentru producători, aviz de prevenire a incendiilor, autorizație sanitar-veterinară, autorizație de gestionare a deșeurilor, autorizație pentru colectarea plantelor spontane inclusiv medicinale naturale,  certificat de clasificare a structurii de primire turistică etc.

- notificarea către autoritatea competentă

- bugetul proiectului

- cel puțin trei oferte pentru utilajul, echipamentul, serviciul, materialul de construcții ce urmează a fi achiziționate în cadrul proiectului investițional, inclusiv procesul-verbal de selectare a ofertei

- programul evenimentului/atelierului/instruirii planificate în cadrul proiectului

- o schiță a materialului promoțional etc.

- plan de afaceri, pentru start-up.

  • În cazul în care proiectul prevede investiții în utilaje specifice agriculturii ecologice, se va prezenta copia unui certificat valabil eliberat de organul național sau internațional de certificare care confirmă activitatea de producere ecologică (organică, biologică) sau că gospodăria este in perioada de conversie de la metoda tradițională la cea ecologică (organică, biologică).

5. Subvenția în avans se acordă beneficiarului de către Agenție, în baza unui contract de acordare a subvenției.

Subvenția în avans se transferă în contul trezorerial pentru sectorul public și în contul bancar pentru sectorul civic și antreprenorial la momentul semnării contractului de acordare a subvenției în avans.  

Valoarea subvenției per proiect: min. 50 000 MDL - max. 200 000 MDLValoarea subvenției pentru un proiect investițional efectuat prin asocierea a doi și a mai mulți solicitanță: min. 100 000 MDL - max. 300 000 MDL

Subvenția în avans se acordă în următoarele proporții:

  1. pentru sectorul public – până la 80% din valoarea costurilor eligibile
  2. pentru sectorul antreprenorial – până la 60% din valoarea costurilor eligibile
  3. pentru sectorul civic - până la 90% din valoarea costurilor eligibile

Contribuția indicată de aplicant în buget este obligatorie. Modificarea contribuției în vederea micșorării va atrage după sine micșorarea corespunzătoare a subvenției.

6. Termenul limită de implementare a proiectelor- 30.11.2026

7. În conformitate cu măsurile prevăzute în SDL se finanțează următoarele costuri eligibile:

    • costuri      pentru      diversificarea      economiei      rurale,                 înființarea                           și                    dezvoltarea întreprinderilor/afacerilor noi și locurilor de muncă;
    • costuri pentru achiziționarea echipamentelor și utilajelor;
    • costuri   pentru   construcția/renovarea/extinderea/modernizarea              spațiilor și              clădirilor              de importanță economică, socială, istorică și culturală;
    • costuri pentru construcția/renovarea/extinderea/modernizarea și dezvoltarea infrastructurii economice în zonele rurale;
    • costuri pentru stabilirea/renovarea/extinderea/modernizarea serviciilor publice locale;
    • costuri legate de crearea și dezvoltarea artizanatului/meșteșugăritului popular;
    • costuri legate de protecția mediului ambiant și a biodiversității;
    • costurile ce sprijină dezvoltarea turismului rural;
    • Costuri pentru crearea, dezvoltarea și consolidarea serviciilor sociale.
    • Servicii de instalare, de montaj, lucrări mecanizate, servicii de transport.

Costuri neeligibile:

    • costuri suportate înainte și după perioada de implementare indicată în contract;
    • achiziția și închirierea imobilului (terenuri, clădiri);
    • compensarea costurilor în cadrul altor proiecte implementate de GAL;
    • cheltuieli ce constituie finanțare dublă a aceleiași activități;
    • premii, cadouri și alte forme de stimulente financiare și materiale;
    • studii de fezabilitate;
    • băuturi alcoolice, produse din tutun și substanțe narcotice, arme;
    • fondurile cheltuite pentru influențarea procesului de înregistrare a participanților la alegeri sau a rezultatelor acestor alegeri, fonduri cheltuite pentru campanii electorale și finanțarea partidelor politice, blocurilor electorale sau candidaților independenți, sau alte activități cu tentă politică;
    • fonduri cheltuite pentru finanțarea organizațiilor sau persoanelor implicate în activități teroriste sau criminale;
    • costuri de datorie, deservirea datoriei, dobânda datoriei;
    • costurile de schimb valutar, taxele și pierderile ocazioanale de schimb valutar;
    • provizioane pentru pierderi și provizioane pentru oricare obligații viitoare;
    • cheltuieli pentru comisioane bancare, costurile garanțiilor bancare și cheltuielile similare;
    • amenzi, penalități și costuri legate de litigii;
    • cheltuieli în scop de caritate sau ajutor material;
    • costuri de achitare a taxei pe valoare adăugată (TVA), cu excepția proiectelor inițiate de către autoritățile publice locale;
    • armament, arme și echipament militar;
    • mărfuri și servicii, inclusiv instruiri, activități menite să sprijine în administrarea și operarea forțelor de poliție sau forțelor de ordine sau finanțare pentru programe de informații sau supraveghere internă;
    • produse de lux și echipamente pentru jocuri de noroc;
    • bunuri, materiale sau echipament/utilaj la mâna a doua;
    • bunuri achiziționate de la persoane afiliate;
    • cheltuielile vamale;
    • achitările efectuate în cadrul operaţiunilor de schimb al mărfurilor (barterul), precum și operaţiunile de compensare şi contractele de cesiune
    • alte cheltuieli care nu sunt indicate în buget.

Atașamente

Alte documente(Anunț Apel 2 2026.pdf)
Regulamentul de desfășurare APEL GAL(regulament-apel-nr22026signed 6a59dcecd52cd.pdf)

Perioada apelului: 15.07.2026 - 10.08.2026

Nr de dosare depuse de beneficiari: 1

Cum să depui un proiect?

Accesează butonul de mai jos pentru a solicita finanțare pentru proiectul tău. Alegeți segmentul corespunzător. Atenție la nr. de beneficiari care deja au aplicat.

DEPUNE UN PROIECT Segmentele la care puteți să aplicați

Atenție! Orice beneficiar poate aplica la finanțarea proiectului doar din lista curentă de inițiative GAL.

Inițiative GAL pentru implementare din Planul de finanțare

Obiectivul specific Măsura de sprijin Segmentul (Indicatorul SDL) Nr. de proiecte minime Nr. de proiecte depuse de beneficiari Planificat subvenții (MDL)
1.1. Creșterea rezilienței economiei locale prin sprijinirea afacerilor eco-eficiente, generarea creșterii productivității și extinderea activităților economice în localitățile GAL. 1.1.2. Sprijinirea inițiativelor de creare sau modernizare a afacerilor eco-locale și a altor tipuri de afaceri rurale, inclusiv cu participarea tinerilor antreprenori, femeilor, fermierilor micro și mici. 1.1.2.2. Nr. de proiecte de dezvoltare a afacerilor zootehnice și procesării produselor de origine animalieră. 2 0 200,000.00
1.2. Sporirea competitivității producătorilor din GAL prin sprijinirea IMM-urilor și integrarea producătorilor în piețele de comercializare. 1.2.1. Sprijinirea investițiilor pentru modernizarea și diversificarea IMM-urilor locale și a grupurilor de producători. 1.2.1.1. Nr. de proiecte de modernizare sau extindere a IMM-urilor locale prin dotări, renovări și construcții. 2 0 243,834.00
2.1. Revitalizarea patrimoniul cultural al localităților din GAL prin susținerea meșterilor și creatorilor, modernizarea spațiilor culturale și organizarea activităților culturale participative. 2.1.2. Modernizarea infrastructurii culturale pentru creșterea participării comunității la activități culturale, educative și creative. 2.1.2.1. Nr. proiecte culturale, educaționale sau comunitare sprijinite pentru promovarea tradițiilor și identității locale. 1 1 50,000.00
2.2. Dezvoltarea ofertei turistice locale prin modernizarea infrastructurii turistice, amenajarea de trasee tematice, crearea pachetelor turistice integrate 2.2.1. Modernizarea infrastructurii turistice rurale prin investiții în dotări, amenajări și soluții de eficiență energetică 2.2.1.1. Nr. de proiecte de modernizare a obiectivelor turistice prin soluții de eficiență energetică sau energie regenerabilă. 1 0 100,000.00
2.2. Dezvoltarea ofertei turistice locale prin modernizarea infrastructurii turistice, amenajarea de trasee tematice, crearea pachetelor turistice integrate 2.2.1. Modernizarea infrastructurii turistice rurale prin investiții în dotări, amenajări și soluții de eficiență energetică 2.2.1.2. Nr. proiecte de amenajări turistice rurale modernizate sau create. 3 0 360,000.00
2.2. Dezvoltarea ofertei turistice locale prin modernizarea infrastructurii turistice, amenajarea de trasee tematice, crearea pachetelor turistice integrate 2.2.2. Diversificarea ofertelor turistice locale prin dezvoltarea serviciilor, experiențelor și traseelor tematice. 2.2.2.1. Nr. de proiecte de dezvoltare, dotare și modernizare a traseelor turistice tematice. 1 0 60,000.00

Lista dosare depuse de beneficiari(dosare M2)

# Informații generale Statut Măsura din P.F.

2026/M2/STD/UZDV/5616
Depus GAL 2.1.2.1. Nr. proiecte culturale, educaționale sau comunitare sprijinite pentru promovarea tradițiilor și identității locale.