Drumul Gospodarilor

Apelul nr. 2 (Apel local)

Apelul de depunere a cererilor de finanțare pentru susținerea dezvoltării locale în cadrul Asociației Grupul de Acțiune Locală  „Drumul Gospodarilor”  pe teritoriul s. Corlăteni, s. Singureni, com. Grinăuți, com. Recea, com. Șumna, com. Răcăria, s. Nihoreni, com. Vasileuți, s. Borosenii Noi, s. Pîrjota, com. Malinovscoe, or.Rîșcani, s. Hiliuți, s. Șaptebani, com. Gălășeni, or. Costești, com. Duruitoarea Nouă, s. Pentrușeni, s. Văratic, s. Horodiște.

  1. Obiectivul general și cele specifice ale apelului

Obiectivul strategic: 1 Dezvoltarea economică durabilă pe teritoriul GAL

Obiectivul specific :

    1. Creșterea și dezvoltarea activității economice pe teritoriul  GAL;
    2. Investiții pentru susținerea comerțului local;

Reieșind din cele menționate mai sus,  vor fi selectate și finanțate proiectele din următoarele măsuri de sprijin ale Strategiei de Dezvoltare Locală GAL:  

Măsura 1.1.1. Sprijin pentru creșterea viabilității afacerilor din domeniul agricol;

Măsura 1.1.2. Facilitarea înființării, dezvoltării și diversificării de activități non-agricole generatoare de venit pe teritoriul GAL;

Măsura 1.1.3. Dezvoltarea infrastructurii turistice pe teritoriul GAL;

Măsura 1.2.1. Crearea, modernizarea și extinderea piețelor locale și promovarea comerțului local;

2. Entitățile și persoanele eligibele la Apelul de depunere a cererilor de finanțare

Sunt eligibile să participe: 

  • Entități juridice din sectorul antreprenorial, public și civic, care au adresă juridică sau își desfășoară activitatea pe teritoriul GAL „Drumul Gospodarilor”  
  • Grupurile de organizații și/sau instituții, asociate pentru implementarea unui proiect de dezvoltare locală a GAL, care au adresă juridică pe teritoriul GAL „Drumul Gospodarilor”; 
  • Persoanele fizice cu dreptul să practice activități de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică în conformitate cu legislația RM cum sunt GȚ, ÎI, care intră în componența GAL „Drumul Gospodarilor”.

3. Entitățile și persoanele care nu sunt eligibile să participe la apelul de depunere a cererilor de finanțare

Nu sunt eligibili să participe: 

  • Solicitanții care nu corespund criteriilor de eligibilitate menționate în Punctul 3;
  • Solicitanții care sunt în proces de insolvabilitate, faliment, reorganizare sau orice alte proceduri judiciare;
  • Membrii Organului executiv și personalul angajat al GAL -ului cât și soții/soțiile acestora;
  • Solicitantul la care proiectul aprobat anterior spre finanțare nu a fost finalizat.

 

Notă: În cadrul prezentului apel, același solicitant poate depune doar o cerere de finanțare, și poate fi beneficiar doar a unui singur proiect, indiferent dacă acesta se va implementa individual sau prin asociere, cu excepția sectorului public care poate beneficia, individual sau prin asociere, de cel mult 2 proiecte în cadrul unui apel de finanțare.

Termenul de depunere a cererii de finanțare a proiectului și anexe este 18 august 2026 , ora 23:59. 

Perioada apelului: 30.07.2026 - 18.08.2026

Nr de dosare depuse de beneficiari: 0

Cum să depui un proiect?

Accesează butonul de mai jos pentru a solicita finanțare pentru proiectul tău. Alegeți segmentul corespunzător. Atenție la nr. de beneficiari care deja au aplicat.

DEPUNE UN PROIECT Segmentele la care puteți să aplicați

Atenție! Orice beneficiar poate aplica la finanțarea proiectului doar din lista curentă de inițiative GAL.

Inițiative GAL pentru implementare din Planul de finanțare

Obiectivul specific Măsura de sprijin Segmentul (Indicatorul SDL) Nr. de proiecte minime Nr. de proiecte depuse de beneficiari Planificat subvenții (MDL)
1.1. Creșterea și dezvoltarea activității economice pe teritoriul GAL. 1.1.1. Sprijin pentru creșterea viabilității afacerilor din domeniul agricol; 1.1.1.2. Nr. proiectelor de asigurare cu utilaje /echipamente a IMM 1 0 122,200.00
1.1. Creșterea și dezvoltarea activității economice pe teritoriul GAL. 1.1.2. Facilitarea înființării, dezvoltării și diversificării de activități non-agricole generatoare de venit pe teritoriul GAL; 1.1.2.1. Nr de proiecte care conțin elemente de inovație în domeniul non -agricol 1 0 100,000.00
1.1. Creșterea și dezvoltarea activității economice pe teritoriul GAL. 1.1.2. Facilitarea înființării, dezvoltării și diversificării de activități non-agricole generatoare de venit pe teritoriul GAL; 1.1.2.2. Nr. de prooecte de dezvoltare a sectorului non-agricol 1 0 100,000.00
1.1. Creșterea și dezvoltarea activității economice pe teritoriul GAL. 1.1.3. Dezvoltarea infrastructurii turistice pe teritoriul GAL; 1.1.3.1. Nr. de proiecte de creare și dezvoltare a obiectivelor turistice și de recreere 1 0 150,000.00
1.2. Investitii pentru sustinerea comerțului local. 1.2.1. Crearea, modernizarea și extinderea piețelor locale și promovarea comerțului local 1.2.1.1. Nr. proiectelor de susținere a APL-urilor în crearea sau extinderea piețelor locale 1 0 150,000.00
1.2. Investitii pentru sustinerea comerțului local. 1.2.1. Crearea, modernizarea și extinderea piețelor locale și promovarea comerțului local 1.2.1.2. Nr. proiectelor de dotarea și modernizarea a piețelor locale 1 0 150,000.00

Lista dosare depuse de beneficiari(dosare M2)

# Informații generale Statut Măsura din P.F.
La moment nu este nici un dosar depus de beneficiari la acest apel GAL.