- Scopul proiectului
-
Scopul acestui proiect este de a scoate în evidență toate obiectele cu tentă cultural-istorică din localitatea noastră, Chioselia, care pot deveni puncte turistice și care vor crea, în ansamblu, o localitate cu o destinație turistică atractivă pentru vizitatorii, atât din afara țării, cât din interiorul ei, a valorifica tradițiile și obiceiurile locale. Iar ca aceste obiecte să fie atractive ele necesită să fie renovate, îngrijite și promovate. Implementarea acestui proiect este un început de cale pentru promovarea localității ca punct cu destinație turistică cu diverse tipuri de turism: turism rural, agroturism, turism cultural, turism religios.
- Descrierea proiectului
-
Se zice că orice gospodar bun se cunoaște de la poartă. Iar porțile unui gospodar pot spune multe despre el. Ca și orice gospodărie localitatea Chioselia își are și ea ,,porțile” sale, un monument, care se află la marginea pădurii dintre localitățile Chioselia și Baimaclia. Acest monument de ani buni îi întâmpină pe localnicii și vizitatorii localității. Monumentul își atestă prezența de prin anii 1978-1980, fiind construit de către o brigadă de constructori armeni care au construit în acel timp mai multe obiecte de menire socială în localitate, sub conducerea președintelui comitetului sătesc de atunci, Constantin Cioclea. Pe parcursul anilor a fost revopsită doar placa din beton ce simboliza drapelul țării în culorile actualului drapel, tricolorul.
La moment starea monumentului este una deplorabilă, necesită renovarea fundamentului cu pavaj, a fațadei și a simbolurilor naționale și locale, instalarea literelor noi cu denumirea localității.
Implementarea proiectului prevede renovarea totală a monumentului, simbolul localității, și dotarea lui cu iluminare pe bază de baterii solare, ceea ce va face monumentul mai atractiv din punct de vedere estetic și va spori vizibilitatea sa pe timp de noapte. Renovarea este necesară și din considerentul că se află în imediata apropiere de Rezervația peisagistică Chioselia, una din obiectele cu destinație turistică.
- Activitățile planificate
-
Denumirea activității nr. 1: Elaborarea caietului de sarcini Descrierea: Pentru a iniția lansarea ideii de proiect în cadrul Apelului de proiecte din cadrul GAL-ului inițial se va apela la un specialist în domeniu pentru a elabora caietul de sarcini cu conținutul și cantitatea de lucrări necesare Denumirea activității nr. 2: Cererea de oferte Descrierea: Următorul pas este apelarea la mai mulți agenți economici specializați în domeniul restaurării monumentelor pentru a obține ofertele de preț în baza caietului de sarcini Denumirea activității nr. 3: Selectarea celei mai avantajoase oferte Descrierea: La etapa dată se creează un grup de lucru din câteva persoane, inclusiv unul dintre consilierii locali, pentru a analiza ofertele de preț și a o selecta pe cea mai avantajoasă. Se certifică faptul dat prin elaborarea unui proces verbal al comisiei de lucru.
Denumirea activității nr. 4: Depunerea cererii de finanțare în cadrul apelului Descrierea: După elaborarea și colectarea tuturor actelor de sprijin se depune cererea de finanțare în cadrul apelului Denumirea activității nr. 5: Semnarea contractului de prestare servicii Descrierea: În cazul câștigului de cauză în cadrul concursului de proiecte din cadrul apelului din cadrul GAL-ului și aprobarea lui către finanțare se va recurge la semnarea contractului de prestare servicii cu agentul economic al cărei ofertă a fost selectată ca cea mai avantajoasă.
Denumirea activității nr. 6: Pregătirea fațadei și suprafeței monumentului Descrierea: Semnarea contractului de prestare servicii dă undă verde începerii lucrărilor de renovare a monumentului. Pentru început se va curăța și înlătura de pe fațada lui și de pe toată suprafață a straturilor deteriorate, a impurităților și a colbului adunat de vreme lungă.
Denumirea activității nr. 7: Lucrări de renovare Descrierea: După pregătirea nemijlocită a tuturor suprafețelor monumentului se vor începe lucrările de renovare a lor. Instalarea inscripțiilor și însemnelor naționale, a emblemei localității, a literelor restabilite și vopsirea unor părți ale monumentului.
Denumirea activității nr. 8: Instalarea iluminării Descrierea: Spre finalul lucrărilor vor fi instalați 2 piloni de metal pe care ulterior vor fi instalate felinare cu alimentare de la bateriile solare Denumirea activității nr. 3: Promovarea proiectului Descrierea: După finisarea lucrărilor din cadrul proiectului pe fațada monumentului va fi instalată o placă informativă cu datele despre costul proiectului și sursa finanțării acestuia, cât și numele finanțatorilor. De asemenea, se va asigura promovarea și vizibilitatea implementarea proiectului dat pe toate rețelele de socializare posibile, în cadrul tuturor grupurilor create din care fac parte locuitorii comunei Chioselia, cât și pe pagina de Facebook a localității și a site oficial, menționându-se iarăși costul proiectului și organizațiile finanțatoare ale acestuia.
- Încadrarea în măsura din SDL
-
În anul 2022 localitatea Chioselia a fost inclusă în traseul turistic al raionului Cantemir cu punctul de destinație Rezervația peisagistică Chioselia, care este o pădure rară de stejar pedunculat amestecat cu stejar pufos și cu unele plante ca ruscuța, albăstrița Angelescu înscrise în Cartea Roșie. Chiar la marginea pădurii acesteia, la intrarea în localitate, localnicii și toți vizitatorii sunt întâmpinați de monumentul ce conține denumirea localității Chioselia și unele însemne naționale. Monumentul dat face parte din patrimoniul cultural-istoric al localității și nemijlocit devine și el un obiect turistic și necesită o îngrijire specială. El este simbolul localității Chioselia.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Unul din obiectivele strategice ale GAL-ului este ,,dinamizarea dezvoltării turismului rural”, iar ,,renovările, dotările și amenajările zonelor turistice și altor obiective de interes pentru vizitatori ”este una din măsurile propuse care va contribui nemijlocit la realizarea obiectivului.
Rezervația peisagistică Chioselia, din apropierea localității cu același nume, este un punct turistic inclus în traseul turistic de pe teritoriul GAL-ului. Întrucât orice monument face parte din patrimoniul cultural-istoric al neamului și reprezintă puncte de interes pentru vizitatori și monumentul de la intrarea în localitatea Chioselia devine și el automat parte a acestui patrimoniu. Atât și imediata apropiere a lui cu Rezervația peisagistică Chioselia îl desemnează ca obiect de interes turistic pentru vizitatorii traseului turistic de pe teritoriul GAL-ului. El va fi încă o pârghie de atracție și promovare a localității ca punct turistic, atât pe plan național, cât și internațional.
Deci, pentru GAL acest proiect este unul de importanță majoră, de rând cu alte proiecte ce țin de domeniul economic. Prin finanțarea și susținerea acestui proiect va spori procesul de dinamizare a dezvoltării turismului rural.