Sari la conținut

Amenajarea terasei verzi la Casa Ecoturistică Finalizat

Cod dosar: ****************/227
Contractat
Tranșa I
Tranșa II
Finalizat

Informații generale

Măsura din SDL
1.3.1. Susținerea activităților economice bazate pe punerea în valoare a specificului local, inclusiv dezvoltarea mărcilor comerciale
Submăsura (indicatorul) din SDL
1.3.1.1. Nr. de proiecte de sprijin pentru crearea și dezvoltarea infrastructurii turistice
Domeniul de acțiune
c) dezvoltarea antreprenoriatului în teritoriul GAL-ului, prin: dezvoltarea turismului rural
Perioada de implementare
08.2024 – 10.2024 (3 luni)
UAT a proiectului

Descrierea proiectului

Scopul proiectului

Mărirea capacității de deservire adițională a grupurilor de orientativ 25 persoane la microvinărie prin amenajarea terasei la Casa Enoturistică Pomușoară Dulcișoară în cadrul serviciilor de ospitalitate, și pînă la 30 persoane la activitățile corporative de grup generice (trainiguri, instruiri, prezentări. workshopuri, masterclass-uri)

Descrierea proiectului

În incinta gospodăriei unde este amplasată microvinăria începând cu anul 2018 fondatorii au implementat mai multe proiecte pentru producerea vinurilor certificate și altor produse pentru plasarea pe piața locală și export.

Însă proiectele mai ambițioase țin de crearea facilitățile de ospitalitate în domeniul turismului, astfel vinăria a reconstruit beciul pentru acceptarea vizitatorilor la sesiuni de degustare și gastronomie (grupuri de 10-12 persoane), a inițiat construcția Casei Enoturistice (grupuri de 30-40 persoane).

Aferent Casei Enoturistice a fost proiectat spațiul de exterior pentru amenajarea unei terase în aer liber pentru deservirea vizitatorilor. Amenajarea terasei va permite extinderea capacității de deservire a vizitatorilor cu orientativ 25-30 persoane.

Pentru a reda specificului local al satului Cojușna unde ocupațiile aferente vinificației sunt tipice și pentru a valorifica conexiunea cu natura terasa nu va fi acoperită cu materiale de construcție clasice. Constructiv aceasta va fi compusă din carcasă metalică rigidă de lățimea spațiului de terasă și înălțimea aproximativă a Casei Enoturistice – pe care vor fi atârnate vițe de vie care vor asigura un nivel foarte înalt de umbrire și o temperaturi confortabilă pentru vizitatori integrându-i organic în mediul local ambiant.

Este important de menționat că terasa va fi dotată cu sistem de sunet centralizat cuplat la set de microfoane și sistem de proiectare. Astfel în spațiul nou dotat vom putea oferi facilități de organizare a activităților de grup care nu țin direct de procesele de degustație și gastronomie. În activitatea anterioară am primit solicitări multiple de amenajarea spațiului pentru traininguri, masterclass-uri, instruiri, ședințe adunări.

Acest spațiu va avea capacitatea de deservire ale necesităților altor agenți economic din localitate și localitățile vecine.

Activitățile planificate
  1. Amenajarea viței de vie
    Demontarea viței de vie de pe carcasa temporară din bare de metal de tip „armatură” și pregătirea acesteia pentru instalarea pe carcasa metalică rigidă.
  2. Montarea carcasei metalice
    Achiziția și montarea carcasei din structură metalică aferentă Casei Enoturistice
  3. Montarea comunicațiilor electrice
    Instalarea firelor electrice, a întrerupătoarelor, a lămpilor, prizelor, și altor componente electrice rezistente la intemperii.
  4. Amplasarea mobilierului de terasă
    Achiziția meselor, scaunelor altor elemente de mobilier de terasă pentru asigurarea capacității de deservire a vizitatorilor
Încadrarea în măsura din SDL

Micro vinăria Pomușoară Dulcișoară valorifică în primul rând potențialul local agricol și de ospitalitate, produsele (vinuri, compoturi, dulcețuri, gastronomie) sunt create din materia primă crescută în satul Cojușna pe plantațiile proprii ale întreprinderii, astfel proiectul propus valorifică materia primă locală, dar mai important este că proiectul presupune amenajarea spațiului adițional pentru deservirea turiștilor în care aceștia vor face cunoștință cu vinificația autohtonă, gastronomia rurală și cultura regiunii centrale a Moldovei

Importanța pentru teritoriul GAL

Domeniul turismului este unul de valoare adăugată înaltă, practicând activitățile de ospitalitate antreprenorii locali au șansa să comercializeze produsele la preț retail sau chiar la preț mai mare decât cel de piață fiindcă aceștia oferă în afară de produse și experiențe, interacțiuni, relații.

Turiștii din țările străine caută foarte des să exploreze și să capete experiențe mai puțin comerciale, respectiv zonele rurale care dețin spații special amenajate pentru deservirea oaspeților trezesc un interes mai mare fiindcă oferă confort sport, produs autentic și interacțiune cu gazdele.

Dotând microvinăria cu acest spațiu care va opera o bună parte a anului, în GAL vom avea posibilitatea să desfășurăm activități destinate grupurilor medii și mari de vizitatori, atât pentru necesități de agrement cât și pentru activități formale într-un spațiu autentic, modern și dotat cu facilități pentru deservirea vizitatorilor (anterior microvinăria a investit masiv în construirea grupurilor sanitare, achiziția mobilierului, echipamentelor de gătit, proiector, și a altor elemente pentru vizitatori).

Dotarea cu spațiul adițional va permite desfășurearea activităților non-turisticice precum instruiri, ședințe operaționale, activități de prezentare și alte procese ce necesită spațiu, dar și dotarea tehnică (sistem de sunet, microfon, mobilier, proiector), unde membrii GAL-ului și alte grupuri de inițiativă vor putea suport în organizare.

Adițional acest spațiu va fi unul cu potențial înalt pentru invitarea delegațiilor din străinătate care vizitează primăriile din GAL cu activități colaborare, astfel noi vom putea asigura partea logistică de activități formale, și post eveniment în aceeași locație vom asigura partea ospitalitate/catering fiindcă microvinăria este dotată cu echipamente profesioniste pentru gastronomie.

Indicatori și rezultate planificate

IndicatorU.m.Planificat
01. 2024 - Dezvoltarea antreprenoriatului în teritoriul GAL-ului, prin crearea sau dezvoltarea de întreprinderi pentru prelucrarea locală a produselor agricole, în cazul în care activitatea se desfășoară în domeniul producției, prelucrării sau distribuției de alimente de origine vegetală sau animală sau al introducerii pe piață a acestui aliment, acolo unde activitatea de bază desfășurată de întreprindere este prelucrarea alimentelor
Numărul de proiecte de sprijin a antreprenoriatului local Nr. 1
03. 2024 - Dezvoltarea antreprenoriatului în teritoriul GAL-ului, prin dezvoltarea turismului rural
Numărul obiectelor de infrastructură turistică nou-create un. 1
06. 2024 - Susținerea cooperării dintre entitățile care desfășoară activitate economică în zona rurală acoperită de strategiile de dezvoltare locală în prestarea de servicii turistice
Numărul obiectelor de infrastructură turistică nou-create un. 1

Bugetul proiectului

216 000 leivaloarea totală (cu TVA)
100 000 leisubvenție aprobată de AIPA · 46,3% din valoare
100%achitat beneficiarului (100 000 lei)
Subvenție (aprobată de AIPA)46,3%100 000 lei
Contribuția proprie53,7%116 000 lei
Achitat beneficiarului

100 000 lei din 100 000 lei (100%)

Costul eligibil (fără TVA): 180 000 lei · Subvenția solicitată: 100 000 lei · Aprobată de AIPA: 100 000 lei