- Scopul proiectului
-
Scopul acestui proiect este consolidarea abilităților locuitorilor prin dezvoltarea economică și crearea locurilor de muncă, gratie constructiei pietei agricole
- Descrierea proiectului
-
Actualmente, în localitatea Ciutești, Nisporeni, nu există o piață locală. Totodată, nici în localitățile învecinate, Balanesti, Gaureni, Vînători, Seliște, Valea Nirnovei si Păruceni, al căror populație conform ultimului recensamint era de 6654 locuitori. Acest fapt, creează impedimente în vederea comercializării produselor agricole din propria gospodărie, sau chiar al agentilor economici ce ar putea sa isi diversifice canalele de comercializare. În acest sens, amenajarea unei piete locale va avea un efect benefic asupra locuitorilor, datorita faptului, ca acestia vor putea sa isi comercializeze produsele, sa obtina venituri aditionale, iar in unele cazuri chiar unica sursa de existenta. Referindu-ne la cele expuse mai sus, credem ca populatia din Ciutesti si cele 6 localitati invecinate vor putea sa nu emigreze, dar sa isi desfasoare activitatea acasa, contribuind in acest fel la dezvoltarea economica locala. Pentru acest proiect au fost anterior executate proiect tehnic, schita de proiect si alte documente necesare.
- Activitățile planificate
-
Denumirea activității nr. 1: Procesul verbal prind aprobarea câștigătorului pentru amenajarea pietei agricole Descrierea (max. 50 cuvinte): Se va organiza o comisie locală, care va aproba procesul de desemnare a câștigătorului pentru amenajarea pietei agricole. Din aceasta comisie vor face parte primarul, secretarul, contabilul si 1 activist la nivel local.
Denumirea activității nr. 2: Semnrea contractului de anrtrepriză cu ofertantul selectat Descrierea (max. 50 cuvinte):
Urmare a selectării de către comisie a ofertei potrivite, se vor demara procedurile de semnare a contractului cu antreprenorul, totodată se vor stabili termenile și prevederile de calitate care vor fi strict monitorizate de comisia locală de implementare a proiectului. În caz de depistare a carențelor de la termene de execuție și calitatea lucrărilor la amenajarea pietei agricole, antreprenorul va fi somat să înlăture carențele, altfel procesul va putea fi anulat.
Denumirea activității nr. 3: Primirea-predarea lucrarilor pentru amenajarea pietei agricole Descrierea (max. 50 cuvinte):
Se va realiza procesul de primire-predare de către comisia locală constituită pentru implementarea proiectului, care va verifica corespunderea prevederilor contractuale legate de termeni de execuție, calitatea lucărilor și a echipamentelor, cât și funcționarea sistemului conform așteptărilor.
Denumirea activității nr. 4: Eveniment solemn de prezentare a proiectului cu prezența membrilor GAL PLAIUL CODRILOR si LEADER Descrierea (max. 50 cuvinte):
Urmare a proiectului Consolidarea abilităților locuitorilor prin dezvoltarea economică și crearea locurilor de muncă, gratie constructiei pietei agricole in Ciutesti, Nisporeni, se va desfășura un eveniment solemn de prezentare a rezultatelor proiectului cu prezența colegilor din GAL, administrației LEADER cât și a autorităților centrale, iar evenimentul la care vor fi invitați și reprezentanții presei, va culmina cu un număr artistic al ansamblurilor locale din Ciutesti
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Propiectul propus spre finanțare la GAL „PLAIUL CODRILOR,,: Consolidarea abilităților locuitorilor prin dezvoltarea economică și crearea locurilor de muncă, grație construcției pieței agricole in Ciutesti, Nisporeni, prevede crearea, îmbunătățirea și extinderea serviciilor locale destinate populației rurale oferite de către sectorul public, cât și cel privat. Credem că odată cu construcția și amenajarea pieței agricole în Ciutesti, Nisporeni, de însemnătate regională, vom contribui la servicii publice disponibile locuitorilor care ar putea fi o sursă de venit sau chiar existență în anumite cazuri separate. Grație acestui proiect, orice producător local va putea să-și comercializeze produsele direct în localitate.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Pentru localnicii din Ciutesti, raionul Nisporeni, proiectul propus spre finantare la GAL este foarte important. Odata cu realizarea Consolidarea abilităților locuitorilor prin dezvoltarea economică și crearea locurilor de muncă, gratie constructiei pietei agricole in Ciutesti, Nisporeni, vom putea constata cresterea numarului de locuri de munca la nivel local. Producatorii locali vor putea sa isi comercializeze in localitate mai multe produse agro-alimentare astfel obtinind un venit care ar putea sa le imbunatateasca conditiile de viata. Totodată, credem ca grație faptului că mai multe localitați învecinate care nu au asemenea obiectiv de menire socială, locuitorii acestora vor veni la Ciutești și astfel prin cooperare se va obține o oferta sporită celor interesați sa procure produse agro-alimentare direct de la producători. Intelegem ca locuitorii din orasul Nisporeni ar putea fi interesți să procure de la piata agricolă din Ciutești, care se va afla la circa 14 km distanta, mai multe produse de la localnicii din zona. Acest lucru va impacta pozitiv asupra intregii comunitati, care va putea sa contribui la crearea a zeci de locuri de munca, va contribui la cresterea atractivitatii investitionale si va diminua emigrarea din Ciutesti