- Scopul proiectului
-
Scopul și educația fizică contribuie în mod esențial la dezvoltarea fizică armonioasă, menținerea stării de sănătate la cote optime, precum și la întărirea spiritului de echipa și a celui de competiție. De aceea, prin practicarea sportului de catre tineri este о necesitate imperative ale carei beneficii pe termen scurt, mediu și lung sunt foarte însemnate.
Proiectul urmarește promovarea sportului în general și a jocului de fotbal în special prin implementarea unor masuri care sa contribuie la atragerea tinerilor, și nu numai, către activitățile sportive. Astfel, amenajarea și reabilitarea unui teren de minifotbal cu gazon artificial pentru antrenament, în condiții calitative ridicate și care oferă о siguranță maximă practicanților este oportună și prezintă multiple avantaje: asigurarea unor condiții calitative ridicate pentru practicarea fotbalului, atragerea tinerilor catre mișcare în aer liber în detrimentul activitaților sedentare, adaugarea unui plus de valoare însemnat zonei adiacente. Prin amenajarea și reabilitarea unui teren de minifotbal cu gazon pentru antrenament în aer liber, cu un impact vizual placut, în condiții calitative ridicate, cu о durată de viață mare și cu costuri de exploatare reduse.
- Descrierea proiectului
-
Locuitorii comunei sunt îngrijorați de starea spațiilor pentru practicarea sportului. Amenajarea și reabilitarea terenului de minifotbal cu gazon și spațiul adiacent este o sarcină a întregii comunități, a cetățenilor, administrației publice locale și a instituțiilor din localitate. Această problemă este stipulată în planul de dezvoltare socio-economic a comunei, fiind și identificată în cadrul a 2 ședințe cu focus-grupuri.
La moment acest loc este neestetic, impracticabil și nu este atractiv cu minimă utilizare conform standardelor europene În comuna Botnarești accesul către instituțiile de învățământ și terenul sportiv de minifotbal se intersectează, care este în centrul localității și are menirea de a fi utilizat pentru activități de agrement, sport, petrecerea timpului liber și organizarea activităților culturale, sociale, sportive la nivelul întregii localități.
Stare nesatisfăcătoare a terenului de minifotbal cu gazon și spațiul adiacent dintre acestea instituții pune în pericol atât sănătatea copiilor, cât și a întregii populație, fapt ce explică nemulțumirea locuitorilor comunei.
- Activitățile planificate
-
1.Pregătirea și depunerea dosarului complet al proiectului 2.Semnarea contractului de finanțare 3.Atribuirea contractelor de achiziții publice 4.Angajarea responsabilului tehnic 5.Amenajarea și reabiliatarea terenului de minifotbal cu gazon artificial și spațiul adiacent 5.Recepția festivă la terminarea lucrărilor
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Prin acest proiect va fi îmbunătățit aspectul estetic și funcțional a centrului comunei și dezvoltate capacitățile APL în domeniul amenajării spațiale și dotării infrastructurii sociale.Acest proiect va spori coeziunea socială la nivel local,oferi posibilitate de socializare și creare de rețele pe interese între diferite persoane, oferi posibilitate de a petrece manifestări sociu-cultural la nivel local.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Impactul acestui proiect asupra dezvoltării locale va fi resimțit cel mai mult prin asigurarea la nivelul localității a unui teren de minifotbal cu gazon artificial, activități sportive și recreative în aer liber destinat activităților educaționale, practicării sportului, precum și redefinirea acestui spațiu existent atât ca loc de întâlnire și socializare de interes local, precum și transformarea sa întrun obiect reprezentativ pentru comună.
Acest obiectiv va deveni o carte de vizită a localității pentru oaspeți și o posibilitate potențială de atracție a turiștilor în condițiile unei gestiuni corespunzătoare, va crește atractivitatea pentru populația din localitate, dar și pentru localități din vecinătate, precum și creșterea nivelului de educație și implicare comunitare în rânduri tuturor beneficiarilor.