Întreprinderea Municipală Acva Colibași a fost fondată în anul 2009 prin Decizia Consiliului Local Colibași, și transmisă, având ca scop gestionarea rețelei de apă potabilă din localitate. La momentul actual la rețeaua de apeduct sunt conectate 1174 de gospodării, ceea ce indică o nevoie constantă de apă potabilă pentru comunitate. Una dintre problemele majore cu care se confruntă întreprinderea în ultimii 2 ani este costul ridicat al energiei electrice, care afectează direct buna funcționare a sistemului de aprovizionare cu apă potabilă. Seceta din ultimii ani a dus la un consum mult mai mare de apă, ceea ce agravează și mai mult această situație, având în vedere că necesarul de apă crește semnificativ în perioadele de temperaturi extreme și precipitații scăzute. Cele 7 arteziene existente, toate funcționale pe perioada verii operează fără întrerupere, iar acest fapt duce la un consum de energie major. Numai în anul 2024 s-au achitat 602 mii lei doar pentru consumul de energie electrică, în afară de alte costuri legate de întreținerea traseului și de menținerea angajaților. În aceste condiții, ar putea deveni necesar să se majoreze prețul serviciilor pentru cetățeni pentru a acoperi aceste costuri suplimentare generate de consumul și mai mare de energie. Totuși, o astfel de majorare ar stârni nemulțumiri în rândul populației, iar instalarea panourilor vine ca o soluție care va reduce costurile pentru energia electrică, evitând creșterea tarifelor serviciilor la apă pentru cetățeni. Pentru a rezolva această problemă, ne propunem ca soluție instalarea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate de 10 KW, care va permite producerea propriei energii electrice din surse regenerabile, reducând astfel costurile cu energia electrică. Această investiție este necesară pentru a asigura stabilitatea financiară, reducând presiunea asupra bugetului întreprinderii. Economiile realizate din scăderea costurilor vor putea fi folosite pentru alte necesități, contribuind la îmbunătățirea calității serviciilor publice, cum ar fi alimentarea continuă cu apă potabilă la un tarif stabil pentru comunitate.
Denumirea activității nr. 1: Instalarea panourilor fotovoltaice și racordarea la rețea.
Descrierea: Se vor instala panourile fotovoltaice și se vor conecta la rețeaua de energie electrică. Totodată panourile vor fi conectate la sonda arteziană.
Denumirea activității nr. 2: Serbarea „Paparuda” Descrierea: În cadrul proiectului va fi organizată o activitate educativă dedicată copiilor de la grădiniță, având ca temă importanța protecției apei. Activitatea va include desfășurarea tradițională a dansului „Paparuda”, reinterpretat într-o manieră educativă, pentru a sublinia rolul vital al apei în viața oamenilor, plantelor și animalelor.
Copiii vor confecționa brățări și jucării din materiale reciclabile, dezvoltându-și creativitatea și conștientizând necesitatea reciclării pentru protejarea mediului. De asemenea, vor participa la discuții simple și interactive despre importanța menținerii curate a râurilor, mărilor și oceanelor, învățând despre efectele poluării apei.
În completarea activității, copiii vor planta flori și copaci și le vor uda cu apă curată („apă bună”), astfel conștientizând prin experiență directă rolul esențial al apei pentru susținerea vieții.
Denumirea activității nr. 3: „Apa din satul meu – Experimente și descoperiri” Descrierea: Această activitate se adresează școlarilor și va fi organizată în colaborare cu profesoara de chimie pentru clasele mai mari sau în cadrul orelor de științe la clasele primare. Elevii vor colecta mostre de apă din diverse surse locale – râul Prut, sonde arteziene, fântâni din sat sau apa de ploaie – și vor analiza proprietățile acestora.
În cadrul activității, elevii vor realiza următoarele experimente chimice:
• Densitatea lichidelor (apa sărată vs. apa dulce): observarea flotabilității unui ou în apă dulce și sărată;
• Curcubeu lichid: stratificarea lichidelor cu densități diferite;
• Purificarea apei (filtrarea): construirea unui mini-filtru pentru apă murdară;
• Electroliza apei: separarea apei în oxigen și hidrogen;
• Reacția acid-bază cu apă: crearea unei reacții efervescente vizibile (turnul de spumă);
• Coroziunea metalelor în apă sărată: observarea efectului apei sărate asupra metalelor;
• Tensiunea superficială a apei: demonstrarea efectului tensiunii superficiale și ruperea acesteia cu detergent;
• Detectarea acidității și bazicității cu indicatori naturali: schimbarea culorii sucului de varză roșie.
În completarea acestor experimente, se va organiza un concurs de desene pe tema protecției apei și a resurselor naturale. Cele mai reușite desene vor fi imprimate pe tricouri, pungi reutilizabile sau caiete, promovând astfel mesajele ecologice ale copiilor.
De asemenea, copiii care realizează cele mai bune lucrări vor participa la un flash-mob în care, purtând tricourile imprimate, vor dansa pentru a promova importanța utilizării resurselor regenerabile și protejarea planetei.
Prin această activitate, elevii își vor dezvolta competențele științifice, spiritul de observație și responsabilitatea ecologică, înțelegând rolul esențial al apei pentru mediu și viață.
Proiectul propus de Întreprinderea Municipală Acva Colibași vizează instalarea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate de 10 KW, o soluție importantă pentru gestionarea rețelei de apă potabilă a localității Colibași.
Importanța acestei investiții are în vedere mai multe aspecte fundamentale:
- Reducerea costurilor cu energia electrică - Va evita creșterea tarifelor pentru cetățeni. Prin mplementarea centralei fotovoltaice, se vor economisi resurse financiare, iar acest lucru va preveni majorarea tarifelor, menținând astfel serviciile accesibile pentru toți locuitorii din localitate;
- Sustenabilitate pe termen lung. Așa cum seceta din ultimii ani a crescut necesarul de apă, acest proiect va contribui la stabilitatea financiară a întreprinderii pe termen lung;
- Prin reducerea cheltuielilor de operare, întrepri nderea va putea investi în proiecte viitoare care vor îmbunătăți infrastructura locală și calitatea vieții cetățenilor. Proiectul va aduce beneficii pe termen lung atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al protecției mediului, prin utilizarea surselor de energie regenerabilă.