- Scopul proiectului
-
Scopul principal al proiectului este asigurarea unui mediu sigur, sănătos și primitor pentru copiii care frecventează grădinița, prin remedierea problemelor existente. Prin amenajarea corespunzătoare a intrării, reparația scărilor, instalarea copertinei/ acoperiș se vor preveni accidentele în condiții meteo nefavorabile, care evident pun în pericol viața copiilor, părinților, angajaților. Se va îmbunătăți considerabil accesul în instituție.
Iar renovarea fațadei, prispelor va reda demnitatea estetică a instituțieii, imaginea comunițății, va contribui la prelungirea duratei de viață a clădirii și la reducerea cheltuielilor de întreținere, vom face economii în buget.
Modernizarea va reda un aspect mai atractiv pentru familii tinere, se vor crea condiții optime pentru desfășurarea activităților educaționale, indiferent de vreme. Proiectul vizează, în egală măsură, viața, securitatea tuturor celor care pășesc pragul grădiniței oferindu - le un spațiu plăcut, care să - i încurajeze să vină cu bucurie la grădiniță.
Proiectul are un impact dublu: asigură protecția fizică a copiilor și susține bunăstarea lor emoțională, printr-un spațiu prietenos și funcțional, în care activitățile educaționale se pot desfășura în siguranță, indiferent de vreme.
- Descrierea proiectului
-
Grădinița se confruntă cu probleme care afectează siguranța, și imaginea instituției. Lipsa unei copertine/ acoperiș la intrare permite pătrunderea apei în hol, deteriorând scările și creând pericol de alunecare pentru copii, părinți, angajați – mai ales iarna, când, în ciuda presărării zilnice de sare, riscurile persistă. Teracota se desprinde constant, fiind deja înlocuită de două ori, fără rezultate durabile, iar prispele clădirii sunt crăpate, necesitând revopsire anuală din bugetul grădiniței. Fațada mucegăită și inestetică, afectează imaginea instituției, percepția comunității.
Deoarece nu avem o sală de evenimente, activitățile și expozițiile se desfășoară în aer liber, însă vremea ploioasă le compromite frecvent, provocând disconfort și anulări. Copiii pierd astfel ocazii valoroase de dezvoltare și exprimare creativă.
Prin acest proiect ne propunem montarea unei copertine, refacerea scărilor , renovarea și vopsirea fațadei, prispelor . Investiția este absolut necesară pentru crearea unui spațiu sigur, durabil și atractiv, în care activitățile educaționale să se poată desfășura în condiții optime.
Fondurile vor fi utilizate eficient pentru lucrări de renovare, achiziționarea materialelor de calitate și modernizarea spațiilor afectate, contribuind la crearea unui mediu educațional cu impact pe termen lung, atât în plan educațional, cât și economic.
- Activitățile planificate
-
1. Renovarea fațadei grădiniței Descriere: Fațada deteriorată va fi curățată de mucegai, prispele curățate de vopseaua cojită, tratate corespunzător și finisate estetic cu materiale rezistente la intemperii. Aceaste lucrari vor îmbunătăți imaginea instituției și va contribui la un ambient mai sănătos și plăcut pentru copii, părinți și personal.
2. Aplicarea unui acoperiș/copertină la intrarea principală a scărilor.
Descriere: Se va instala un acoperiș /copertină de protecție la intrarea în grădiniță, pentru a preveni pătrunderea ploii și zăpezii în interior. Aceasta va contribui la siguranța copiilor, protejarea scărilor și menținerea unui spațiu de acces curat și funcțional pe tot parcursul anului.
3. Reabilitarea /renovarea scărilor, prispelor.
Descriere: Scările de acces vor fi reabilitate complet, iar teracota existentă va fi înlocuită cu materiale durabile și antiderapante, pentru prevenirea accidentelor, mai ales iarna, și pentru asigurarea unui mediu sigur și accesibil tuturor.
4. Implicarea comunității în activități de voluntariat.
Descriere: Părinți, angajații, reprezentanți ai APL și voluntari din comunitate vor fi implicați în activități de amenajare, curățenie generală, promovând coeziunea socială și simțul responsabilității civice.
5. Realizarea unei plăcuțe cu denumirea proiectului Descriere: Va fi amplasată o plăcuță la intrarea în grădiniță, marcând oficial implementarea proiectului și sprijinul comunității în modernizarea instituției.
6. Activitate artistică de coeziune – decorarea fațadei.
Descriere: Copiii, alături de educatori și părinți, vor participa la o activitate creativă de decorare simbolică a fațadei (ex: picturi murale, panou tematic), cu scop educativ și estetic.
7. Promovarea proiectului în mediul online și local.
Descriere: Se vor realiza postări pe rețelele sociale pentru fiecare etapă importantă a proiectului, pentru a informa comunitatea, a valoriza efortul colectiv. Va fi creat un album digital/fizic cu imagini din toate etapele proiectului.
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Proiectul propus contribuie direct la crearea condițiilor pentru dezvoltarea armonioasă a comunității prin îmbunătățirea infrastructurii educaționale. Renovarea fațadei grădiniței elimină riscurile sanitare (mucegaiul) și estetice, iar copertina/ acoperiș de protecție la intrare asigură siguranța copiilor, tuturor actorilor educaționali. Astfel, se creează un mediu mai sigur, sănătos și atractiv pentru cei mici, sprijinind dezvoltarea lor și coeziunea comunității.
Astfel, se va reabilita calea de acces în siguranță, iar grădinița va deveni mai atractivă pentru orice cetățean care își dorește un viitor mai bun pentru copilul său.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Implementarea acestui proiect este esențială pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale din zonă, contribuind direct la crearea unui mediu educațional sigur, sănătos și atractiv pentru întreaga comunitate. Intervențiile propuse, instalarea acoperișului /copertină la intrare, reabilitarea scărilor, prispelor, renovarea fațadei vor reduce riscul de accidente, va proteja clădirea de deteriorare sporind confortul, funcționalitatea spațiului educațional, dezvoltarea armonioasă a copiilor, vă încuraja participarea activă a comunității.
Prin aceste lucrări, sănătatea copiilor, personalului, părinților va fi mai bine protejată, cadrul educațional modernizat, imaginea instituției îmbunătățită, încurajând participarea la activitățile grădiniței, reflectând incluziunea educațională respectul față de educație, de comunitate.
Impactul pozitiv al proiectului se va resimți pe termen lung: va crește atractivitatea localității pentru tinerele familii, vor exista condiții mai sigure pentru organizarea evenimentelor comunitare. Investiția aduce o schimbare concretă, vizibilă, reprezentând un exemplu de dezvoltare durabilă cu beneficii reale pentru copii, comunitate.
În prezent, din lipsa unei săli de festivități, activitățile extracurriculare, expozițiile și evenimentele grădiniței se desfășoară chiar la intrare, pe un spațiu impropriu, neacoperit expus intemperiilor. Adesea, acestea sunt anulate din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, afectând calitatea actului educațional.
Modernizarea spațiilor va crea condiții sigure, accesibile, estetice pentru desfășurarea activităților. Grădinița va deveni un mediu primitor, atractiv, capabil să găzduiască activități educaționale pentru propriii beneficiari, cât și în parteneriat cu alte grădinițe din vecinătate, consolidând colaborarea interinstituțională și schimbul de bune practici.