- Scopul proiectului
-
Scopul de bază al acestui proiect este dezvoltarea și promovarea brandurilor locale prin renovarea, dotarea și amenjare unei hale agro-alimentare pentru comercializarea produselor de origine animalieră (carne, brânză, lapte, ouă, etc.).
Aceasta va facilita vânzarea în condiții adecvate, va asigura siguranța alimentară și va contribui la consolidarea și promovarea brandurilor locale, în special brandul "PRODUS ÎN BRÎNZA", sprijinind astfel dezvoltarea economică locală și îmbunătățirea calității vieții comunității.
- Descrierea proiectului
-
Dacă e zi vineri, atunci e zi de piață la Brînza. Cu o tradiție deja de câțiva ani, producătorii de miere, fructe și legume de sezon, dar și a produselor de origine animalieră precum ouă, brânză sau carne își dau întâlnire la piață pentru a oferi comunității locale cele mai proaspete și gustoase produse autohtone.
Piața noastră este vizitată deopotrivă atât de vânzători cât și de cumpărători nu doar din localitatea noatră dar și din localitățile alăturate precum Văleni sau Colibași.
Piața este nu doar un loc unde te poți aproviziona cu cele mai proapete produse, dar este și un loc de socializare și promovare a brandurilor locale.
La moment în localitatea noastră s-au consolidat mai multe afaceri locale, una dintre acestea, ”Prisca din Luncă” reușind să-și creeze atât identitatea vizuală cât și să-și înregistreze brandul la AGEPI.
Cu toate acestea, o provocare pe care o întâmpinăm la moment este faptul că, în localitate, nu există un spațiu amenajat în corespundere cu normele sanitaro – igienice necesare comercializării produselor de origine animalieră, vânzarea desfășorându-se în aer liber, în condiții necorespunzătoare (marfa, de cele mai multe ori descoperită ca să fie văzută de cumpărători, este expusă pe trotuar, pe tejghele improvizate din lăzi de plastic sau găleţi întoarse. Pe de o parte a şirului de vânzători ambulanţi, trec pietoni, de cealăltă parte, aglomeraţie mare de automobile pe traseul R-34, traseu internațional).
Pentru rezolvarea problemei, APL Brînza a identificat o încăpere spațioasă în clădirea de deservire, aflată în centrul localității, ce aparține unității administrativ-teritoriale cu suprafața 50 m2, accesibilă tuturor potențialilor comercianți, precum și cumpărătorilor.
Însă pentru a putea fi folosită încăperea necesită:
- Scoaterea gemurilori, a ușilor vechi și instalarea celor noi;
- Crearea sistemului de asigurare cu apă și a sistemului de canalizare;
- Instalarea sistemului de electricitate;
- Reparația încăperii și montarea gresiei și a faianței;
- Instalarea unui condiționer;
- Procurarea și instalarea meselor de inox.
Suntem încrezători că hala renovată și amenajată pe lângă faptul că va oferi siguranța produselor alimentare va contitui o premisă pentru consolidarea și crearea brandului local ”PRODUS ÎN BRÎNZA”.
- Activitățile planificate
-
Denumirea activității nr. 1: Reparația și amenajarea halei de comercializare a produselor de origine animalieră.
Descrierea (max. 50 cuvinte): - Scoaterea gemurilori, a ușilor vechi și instalarea celor noi (două geamuri și o ușă de PVC);
- Instalarea sistemului de asigurare cu apă și a sistemului de canalizare;
- Instalarea sistemului de electricitate;
- Reparația încăperii și montarea gresiei și a faianței;
- Procurarea a 8 mese din inox și instalarea lor.
Denumirea activității nr. 2: Masă rotundă „Rolul tânărului antreprenor, inclusiv a femeilor, în dezvoltarea brandurilor locale” Descrierea (max. 50 cuvinte):
În cadrul seminarului, tinerii, femeile, potențiali antreprenori, vor avea ocazia să afle cum să inițieze și să dezvolte o afacere, riscurile și avantajele administrării afacerii proprii de la antreprenori de succes din localitate și din regiunea „Luncii Prutului de Jos” cât și vor afla care este procedura de elaborare a propriului brand (Logo și înregistrarea la AGEPI) Denumirea activității nr. 3: Deschiderea oficială a halei Descrierea (max. 50 cuvinte): Deschiderea oficială a halei va avea loc în luna noiembrie, într-o zi de vineri, ziua tradițională desfășurării pieței locale, activitate la care vor fi invitați antreprenori locali și regionali, reprezentanți GAL, reprezentanți APL de nivelul I și II.
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Proiectul propus pentru amenajarea unei hale în piața agro-alimentară din Brînza și crearea condițiilor adecvate pentru comercializarea produselor de origine animală (carne, brânză, lapte, ouă, etc.) se încadrează în măsura 1.3.2. "Elaborarea, dezvoltarea și promovarea brand-urilor locale” din SDL a GAL ”Lunca Prutului de Jos” deoarece contribuie direct la dezvoltarea și promovarea produselor locale prin faptul că:
hala renovată și dotată oferă producătorilor locali un spațiu adecvat pentru a-și comercializa produsele într-un mediu controlat și igienic;
un spațiu bine amenajat și dedicat produselor autohtone contribuie la crearea unei identități locale puternice, ceea ce este esențial pentru dezvoltarea brandului local.
Prin toate aceste elemente, proiectul propus nu doar că se încadrează în măsura 1.3.2. din SDL, dar și contribuie în mod semnificativ la obiectivele acestei măsuri, susținând și promovând produsele locale, îmbunătățind condițiile de comercializare și consolidând identitatea locală.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Implementarea acestui proiect va aduce un impact pozitiv în localitate și GAL prin faptul că:
- o încăpere neutilizată se va transforma într-un spațiu modern, dotat cu toate facilitățile necesare pentru comercializarea produselor de origine animalieră, protejând sănătatea consumatorilor;
- hala amenajată va contribui la consolidarea și promovarea brandului local "PRODUS ÎN BRÎNZA", ceea ce va atrage mai mulți cumpărători și va crește recunoașterea produselor locale pe piață.