Sari la conținut

“Soluții Durabile pentru un Mediu Curat în Satul Nou”, Finalizat

Cod dosar: *****************3903
Contractat
Tranșa I
Tranșa II
Finalizat

Informații generale

Măsura din SDL
3.1.2. Promovarea soluțiilor de protecție a mediului ambiant și management eficient al deșeurilor.
Submăsura (indicatorul) din SDL
3.1.2.1. Nr. de proiecte de ecologizare a teritoriului GAL
Domeniul de acțiune
consolidarea capitalului social, inclusiv prin sporirea cunoștințelor comunității locale în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice, inclusiv prin utilizarea de soluții inovatoare
Perioada de implementare
08.2025 – 10.2025 (3 luni)
UAT a proiectului

Descrierea proiectului

Scopul proiectului

Implementarea proiectului va genera un impact pozitiv atât asupra mediului, cât și asupra comunității. Printre principalele rezultate obținute se numără:

1.Reducerea cantității de deșeuri nesortate – prin colectarea separată, se va diminua volumul deșeurilor care ajung în gropile de gunoi.

2.Creșterea ratei de reciclare – materialele reciclabile vor fi direcționate spre centre specializate, contribuind la economia circulară.

3.Implicarea activă a comunității – cetatenii și autorități locale vor participa activ la inițiativele de colectare separată a deșeurilor și protecție a mediului.

4.Îmbunătățirea infrastructurii pentru colectarea selectivă – instalarea de containere și puncte de colectare va facilita sortarea pe termen lung.

5.Reducerea poluării și protecția resurselor naturale – gestionarea eficientă a deșeurilor va contribui la un mediu mai curat și sănătos.

6.Reducerea poverii bolilor netransmisibile cauzate de un mediu poluat Aceste rezultate vor avea un efect pe termen lung asupra comunității, promovând un stil de viață responsabil și sustenabil.

Descrierea proiectului

Doar în anul 2024 prin amplasarea a 4 tomberoane pentru sticla și 4 tomberoane pentru plastic asa colectat 1,5 tone de sticlă, ceea ce este aproximativ egal cu zeci de hectare de pădure salvată. Din cauza incapacității financiare, s-a stopat confecționarea/procurarea containerelor de colectare separată a deșeurilor. La moment tendința administrației publice locale este promovarea colectării sortate a deșeurilor și a unui mod de viață sănătos. Ori sănătatea este în strânsă legătură cu mediul înconjurător. Un mediu curat -un sat protejat. Proiectul va contribui semnificativ la protecția mediului prin colectarea separată deșeuri în containere speciale.

Activitățile planificate

1.Identificarea tuturor locurilor de amplasare a tomberoanelor 2.Identificarea agenților economici care se ocupă cu confecționarea tomberoanelor.

3.Selectarea ofertei optime pentru procurarea tomberoanelor 4.Încheierea contractului

Încadrarea în măsura din SDL

Proiectul „Soluții Durabile pentru un Mediu Curat în Satul Nou”, care prevede procurarea tomberoanelor pentru colectarea separată a deșeurilor, se aliniază direct cu obiectivele Strategiei Naționale pentru Protecția Mediului, adoptată de RM în conformitate cu cerințele Uniunii Europene. Acest proiect contribuie în mod concret la îndeplinirea prevederilor Legi 209 Privind Deseurile și urmarește următoarelor direcții strategice:

- Gestionarea durabilă a deșeurilor - Reducerea cantității de deșeuri depozitate la groapa de gunoi.

- Creșterea ratei de reciclare și valorificare a materialelor reciclabile (hârtie, plastic, metal, sticlă).

- Îndeplinirea obligațiilor asumate de RM privind reciclarea unui procent minim de deșeuri.

- Promovarea unui comportament responsabil în rândul populației Proiectul stimulează educația ecologică și responsabilizarea cetățenilor, în conformitate cu obiectivele strategice legate de „creșterea gradului de conștientizare și implicare a populației în protecția mediului”. Prin simplul gest de a separa deșeurile la sursă, comunitatea contribuie la reducerea poluării solului, aerului și apei.

Importanța pentru teritoriul GAL

Principalele beneficii ecologice includ:

• Diminuarea poluării prin reducerea deșeurilor care ajung în gropile de gunoi și în natură.

• Îmbunătățirea calității solului și a apei prin reducerea depozitării necontrolate a deșeurilor.

• Creșterea gradului de conștientizare ecologică în rândul populației, ducând la un comportament mai responsabil față de mediu.

În ansamblu, proiectul ajută la crearea unui ecosistem mai curat pentru generațiile viitoare. Impactul socio-economic generează beneficii atât pentru comunitate, cât și pentru economie, având un impact pozitiv pe mai multe niveluri:

• Reducerea costurilor de gestionare a deșeurilor – prin colectarea selectivă, ceea ce reduce cheltuielile Administrației Publice Locale Satul Nou și ÎM,,Servicii Publice Satul Nou”.

• Educație și conștientizare – implicarea populației în procesul de sortare duce la schimbarea comportamentului și la o societate mai responsabilă față de mediu.

• Îmbunătățirea calității vieții – un mediu mai curat și mai sănătos reduce riscurile asociate poluării și contribuie la bunăstarea comunității.

Indicatori și rezultate planificate

IndicatorU.m.Planificat
11. 2024 - Promovarea zonei acoperite de strategiile de dezvoltare locală, inclusiv a produselor sau serviciilor locale
Numărul produselor/serviciilor locale create/modernizate, inclusiv serviciile publice Nr. 1
12. 2024 - Consolidarea capitalului social, inclusiv prin sporirea cunoștințelor comunității locale în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice, inclusiv prin utilizarea de soluții inovatoare
Numărul de pubele, tomberoane, cuști metalice pentru colectarea deșeurilor (biodegradabile, din plastic, hârtie, sticlă) Nr. 12
Numărul instruirilor/transfer de cunoștințe sau practici bune un. 1

Bugetul proiectului

50 000 leivaloarea totală (cu TVA)
40 000 leisubvenție aprobată de AIPA · 80% din valoare
100%achitat beneficiarului (40 000 lei)
Subvenție (aprobată de AIPA)80%40 000 lei
Contribuția proprie20%10 000 lei
Achitat beneficiarului

40 000 lei din 40 000 lei (100%)

Costul eligibil (fără TVA): 50 000 lei · Subvenția solicitată: 40 000 lei · Aprobată de AIPA: 40 000 lei