- Scopul proiectului
-
Scopul proiectului este crearea serviciilor educaționale modernizate, incluzive și dotarea unui laborator științific modern în cadrul Instituției de Educație Timpurie „Licurici”, destinat dezvoltării competențelor cognitive, creative și practice ale copiilor prin activități de explorare, observare și experimentare. Laboratorul va oferi un mediu educațional inovator, în care copiii vor putea învăța prin descoperire, utilizând echipamente și materiale adaptate vârstei preșcolare, precum microscoape, truse experimentale și alte resurse didactice. Implementarea proiectului va contribui la modernizarea serviciilor educaționale oferite în comunitate, la diversificarea metodelor de predare și la dezvoltarea interesului pentru știință, tehnologie și protecția mediului. Totodată, proiectul va asigura acces egal tuturor copiilor, inclusiv celor din grupuri vulnerabile, la activități educaționale de calitate, sprijinind dezvoltarea armonioasă și pregătirea acestora pentru integrarea cu succes în ciclul primar de învățământ.
- Descrierea proiectului
-
În prezent, instituția de educație timpurie- nu poate oferi servicii de calitate deoarece dispune de un spațiu exterior limitat din punct de vedere al dotărilor educaționale și recreative, iar copiii au acces redus la activități practice de explorare și experimentare a mediului înconjurător. Lipsa echipamentelor moderne de joacă și a unui spațiu destinat activităților științifice influențează posibilitățile de dezvoltare cognitivă, motrică și socio-emoțională a copiilor.
Investiția este necesară pentru crearea serviciilor educaționale de calitate printr-un mediu educațional sigur, atractiv și interactiv, care să stimuleze învățarea prin joc, descoperire și experiment. Prin proiect se propune crearea serviciilor educaționale prin amenajarea terenului de joacă cu accesorii outdoor moderne și sigure, precum și dotarea unui laborator științific adaptat vârstei preșcolare, cu materiale și echipamente pentru observarea și explorarea fenomenelor din natură.
Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru dezvoltarea serviciilor educaționale de calitate prin procurarea și instalarea echipamentelor de joacă, mobilierului și materialelor didactice pentru laborator, amenajarea spațiului și asigurarea condițiilor necesare desfășurării activităților educaționale. La proiect vor fi anexate documentația tehnică, ofertele comerciale, devizele estimative și alte acte necesare implementării.
- Activitățile planificate
-
ACTIVITATEA I-Achiziția echipamentelor și pregătirea terenului de joacă;
DESCRIEREA: se va dota prin achiziția de echipamente moderne și sigure pentru terenul de joacă , în baza ofertelor selectate. Produsele vor fi livrate conform specificațiilor tehnice și se va pregăti terenul ACTIVITATEA II-Amenajarea și instalarea echipamentelor de joacă;
DESCRIEREA: Se va realiza instalarea echipamentelor pe terenul de joacă , cu amenajarea minuțioasă a spațiului. Activitatea include montarea fixarea și verificarea siguranței echipamentelor pentru utilizarea de către copii;
ACTIVITATEA III: Dotarea spațiului educațional conform criteriilor unui laborator științific;
DESCRIEREA: se vor procura materiale și echipamente pentru activități științifice adaptate vârstei preșcolare. Spațiul va fi amenajat pentru activități de explorare, experiment și învățare practică , în condiții sigure și interactive;
ACTIVITATEA IV: Organizarea activităților educaționale de exploarare și cercetare;
DESCRIEREA: Se vor desfășura activități practice și interactive prin care copiii vor observa fenomene naturale, vor realiza experimente simple și vor dezvolta abilități de cunoaștere și cooperare. Activitățile se vor desfășura în parteneriat cu Gimnaziul Sociteni și grădinițele din or. Ialoveni.
ACTIVITATEA V:Promovarea proiectului și a imaginii GAL;
DESCRIEREA: Se vor desfășura activități de informare și promovare a proiectului, prin amplasarea unui panou informativ, utilizarea elementelor de identitate vizuală ale GAL și ale finanțatorului, publicarea informațiilor privind implementarea proiectului și prezentarea rezultatelor obținute, contribuind la creșterea vizibilității GAL și la informarea comunității locale;
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Proiectul se încadrează în măsura 2.1.2 „Sprijin pentru crearea, dezvoltarea și diversificarea serviciilor publice în localitățile GAL”, deoarece contribuie la crearea, dezvoltarea și modernizarea serviciilor educaționale oferite de Instituția de Educație Timpurie „Licurici”. Prin amenajarea unui laborator științific și modernizarea terenului de joacă, proiectul diversifică serviciile publice destinate copiilor, introducând activități de explorare, experimentare și învățare prin joc. Investiția îmbunătățește accesul la servicii educaționale moderne, sigure și incluzive, răspunde nevoilor comunității și contribuie la creșterea calității infrastructurii sociale și a oportunităților de dezvoltare pentru copiii din teritoriul GAL.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Proiectul propus are o importanță deosebită pentru comunitatea locală, deoarece contribuie la modernizarea serviciilor educaționale oferite de Instituția de Educație Timpurie „Licurici” prin crearea unui laborator științific și modernizarea spațiului de joacă. Investiția va oferi copiilor oportunități de învățare prin explorare, experimentare și joc, stimulând dezvoltarea competențelor cognitive, creative, sociale și motrice încă din perioada preșcolară.
Prin dotarea laboratorului cu echipamente moderne și amenajarea unui spațiu exterior sigur și atractiv, proiectul va îmbunătăți calitatea actului educațional și va crea un mediu favorabil dezvoltării armonioase a copiilor. Totodată, acesta va asigura acces egal la resurse educaționale moderne pentru toți copiii, inclusiv pentru cei din grupurile vulnerabile.
Proiectul răspunde nevoilor reale ale comunității și este în concordanță cu obiectivele Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL, contribuind la dezvoltarea infrastructurii sociale, diversificarea serviciilor publice și creșterea atractivității instituției de educație timpurie. Rezultatele obținute vor avea un impact pe termen lung asupra copiilor, cadrelor didactice, părinților și întregii comunități locale, asigurând sustenabilitatea investiției și promovând educația de calitate.