Sari la conținut

”Amenajarea aleii pietonale din centrul s. Sofia - zonă de odihnă și agrement” În curs de realizare

Cod dosar: *****************4978
Contractat
Tranșa I
Tranșa II
Finalizat

Informații generale

Măsura din SDL
4.1.1. Înființarea și dezvoltarea atracțiilor turistice la nivel local, inclusiv zone de odihnă și agrement
Submăsura (indicatorul) din SDL
4.1.1.1. Numărul de proiecte de sprijin a turismului rural
Domeniul de acțiune
investiții în activități de mediu, în energia verde sau în producerea energiei din surse regenerabile
Perioada de implementare
07.2026 – 11.2026 (5 luni)
UAT a proiectului

Descrierea proiectului

Scopul proiectului

Scopul proiectului este crearea unei zone moderne de odihnă și agrement în centrul satului Sofia, prin amenajarea unei alei pietonale atractive și sigure pentru locuitori și vizitatori. Proiectul urmărește îmbunătățirea infrastructurii publice locale și sporirea calității mediului urban prin pavarea aleii, instalarea mobilierului urban și amenajarea spațiilor verzi decorative precum și creșterea siguranței circulației pietonale prin implementarea unui sistem de iluminat public solar eficient energetic. Prin intervențiile propuse se dorește creșterea gradului de confort și siguranță pentru pietoni, încurajarea socializării și petrecerii timpului liber în spații publice amenajate corespunzător, îmbunătățirea aspectului estetic al centrului localității. Totodată, proiectul contribuie la creșterea atractivității turistice și la consolidarea imaginii unei comunități moderne și bine organizate.

Descrierea proiectului

Proiectul „Amenajarea aleii pietonale din centrul s. Sofia – zonă de odihnă și agrement” răspunde necesității de îmbunătățire a infrastructurii publice și de creare a unui spațiu modern pentru recreere, socializare și petrecerea timpului liber. În prezent, zona centrală a localității dispune de spații insuficient amenajate pentru odihnă și agrement, iar aleile existente necesită modernizare pentru a asigura accesul confortabil și sigur al locuitorilor și vizitatorilor. Prin implementarea proiectului se prevede amenajarea aleii pietonale din centrul localității prin lucrări de pavare, instalarea mobilierului urban (bănci și urne), amenajarea spațiilor verzi prin plantarea de trandafiri ornamentali din contribuția proprie, precum și instalarea a 6 stâlpi de iluminat solar cu senzori de mișcare pentru asigurarea iluminării eficiente și sigure a zonei pe timp de noapte. Investiția va contribui la îmbunătățirea aspectului estetic al centrului satului, la crearea unui spațiu atractiv pentru comunitate și la sporirea atractivității localității pentru vizitatori. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru procurarea materialelor necesare, executarea lucrărilor de pavare a aleii pietonale, achiziționarea și instalarea mobilierului urban (bănci și urne), precum și pentru amenajarea spațiilor verzi prin plantarea de trandafiri ornamentali. La cererea de finanțare vor fi anexate documentele care confirmă pregătirea proiectului pentru implementare, inclusiv actele ce atestă dreptul de proprietate sau administrare asupra terenului, devizul de cheltuieli elaborat și verificat conform cerințelor în vigoare, fotografii ale amplasamentului și schița conceptuală de amenajare a zonei de odihnă și agrement.

Activitățile planificate
  1. Elaborarea și depunerea cererii de finanțare
    Elaborarea documentației proiectului, colectarea actelor necesare, elaborarea devizului și depunerea cererii de finanțare către GAL pentru evaluare și aprobare.
  2. Organizarea procedurilor de achiziții publice
    Desfășurarea procedurilor de achiziție pentru lucrările de pavare, mobilier urban și iluminat public solar, conform legislației în vigoare.
  3. Semnarea contractelor cu operatorii economici
    Încheierea contractelor cu furnizorii selectați pentru executarea lucrărilor și livrarea echipamentelor prevăzute în proiect.
  4. Executarea lucrărilor de amenajare a aleii pietonale
    Realizarea lucrărilor de pavare a aleii pietonale în suprafață de 260 m², conform devizului de cheltuieli elaborat și aprobat.
  5. Instalarea mobilierului urban și a iluminatului solar
    Montarea a 12 bănci, 6 coșuri de gunoi și 6 stâlpi de iluminat solar cu senzori de mișcare.
  6. Amenajarea spațiilor verzi și recepția lucrărilor
    Amenajarea rondurilor florale și plantarea trandafirilor din contribuție proprie, urmată de recepția lucrărilor finalizate.
  7. Monitorizare și raportare finală
    Monitorizarea implementării proiectului, evaluarea rezultatelor și elaborarea raportului final de implementare către GAL și AIPA.
Încadrarea în măsura din SDL

Proiectul „Amenajarea aleii pietonale din centrul s. Sofia – zonă de odihnă și agrement” se încadrează în măsura 4.1.1 din SDL prin crearea și dezvoltarea unei zone publice de odihnă și recreere pentru locuitori și vizitatori.

Importanța pentru teritoriul GAL

Proiectul este important pentru teritoriul GAL deoarece va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din satul Sofia și va crea un spațiu mai modern pentru odihnă și recreere.

Prin amenajarea aleii pietonale, instalarea mobilierului urban și amenajarea spațiilor verzi, centrul localității va deveni mai atractiv, mai sigur și mai confortabil pentru toate categoriile de vârstă.

Proiectul va încuraja oamenii să petreacă mai mult timp în aer liber, să socializeze și să participe la activități comunitare. De asemenea, va îmbunătăți aspectul general al centrului satului și va crește atractivitatea zonei pentru vizitatori.

Indicatori și rezultate planificate

IndicatorU.m.Planificat
05. investiții în activități de mediu, energia verde sau în producerea energiei din surse regenerabile
5.2 număr de soluții/tehnologii inovatoare Nr. 1
5.4 numărul echipamentelor /utilajelor achiziționate și puse în funcțiune Unități 24
5.5 număr de proiecte verzi implementate Unități 1
5.8 număr de campanii de conștientizare privind sustenabilitatea și protecția mediului Nr. 1

Bugetul proiectului

430 737 leivaloarea totală (cu TVA)
111 208 leisubvenție aprobată de AIPA · 25,8% din valoare
80%achitat beneficiarului (88 966 lei)
Subvenție (aprobată de AIPA)25,8%111 208 lei
Contribuția proprie74,2%319 529 lei
Achitat beneficiarului

88 966 lei din 111 208 lei (80%)

Costul eligibil (fără TVA): 358 947 lei · Subvenția solicitată: 111 208 lei · Aprobată de AIPA: 111 208 lei