- Scopul proiectului
-
Scopul proiectului:
Asigurarea infrastructurii logistice necesare pentru revitalizarea patrimoniului cultural din Ciuciulea, prin dotarea cu costume naționale autentice care să permită dezvoltarea colectivelor artistice de copii și promovarea portului popular local.
Obiective:
Achiziționarea a 30 de costume tradiționale complete (15 pentru fete și 15 pentru băieți), confecționate din materiale ecologice (bumbac și lână) și realizate prin reconstituirea fidelă a modelului istoric răzeșesc din zona noastră, în termen de 3 luni de la finanțare.
Dezvoltarea potențialului artistic local prin dotarea deplină a celor două colective de copii cu vârsta de 8-12 ani („Sânzâienele” și „Hai la joc”), eliminând barierele financiare și asigurând integrarea stabilă a recuzitei în comunitate pe termen lung.
Promovarea valorilor folclorice în perimetrul GAL prin organizarea Festivalului portului popular „Zestrea răzeșilor”, eveniment cultural în cadrul căruia copiii vor valorifica noul port prin punerea în scenă a cântecelor, jocurilor, dansurilor și obiceiurilor locale, prezentând publicului semnificația și componentele fiecărui costum.
- Descrierea proiectului
-
Localitatea Ciuciulea păstrează o moștenire culturală inestimabilă, definită prin tradiții de valoare transmise succesiv, cum ar fi jocul ritualic de iarnă „Calul”, colindele autentice și serbările de Hramul satului. Acest valoros patrimoniu este promovat intens la nivel local, raional și național de către tânăra generație, reprezentată de copiii de 8-12 ani din cadrul formațiilor artistice „Sânzienele” și „Hai la Joc”.
Cu toate acestea, ne confruntăm cu o problemă majoră care umbrește actul artistic: lipsa completă a costumelor naționale pentru copii. Pentru fiecare festival, părinții închiriază costume standardizate, nerespectând portul răzeșesc local. Această barieră financiară exclude copiii din familii vulnerabile, generând o discrepanță majoră între potențialul artistic și resursele disponibile.
Nevoia acestei investiții este confirmată și de consultarea comunității. Conform rezultatelor din documentul anexat (CHESTIONAR_Priorități_AO_Ciuciulea), dintr-un total de 163 de respondenți, 64,4% au votat proiectul ca prioritate maximă a comunității, susținând dotarea colectivelor artistice de copii. Inițiativa respectă Regulamentul GAL, încadrându-se în costurile eligibile pentru dezvoltarea meșteșugăritului.
Mijloacele financiare vor fi investite în coaserea a 30 de costume naționale complete (15 fete și 15 băieți), bazate pe modelele reconstituite de pe ia fiicei boierului Leondari-Buznea, sprijinind direct meșteșugul autentic și asigurând accesul gratuit al copiilor la cultură.
- Activitățile planificate
-
Denumirea activității nr. 1: Reconstituirea modelului istoric și contractarea ofertantului selectat Descrierea: Semnăm contractul cu meșterul popular și definitivăm detaliile tehnice. Se aprobă materialele ecologice (bumbac, lână) și designul geometric inspirat de ia fiicei boierului Leondari-Buznea, asigurând transferul fidel al identității de răzeși pe noile pânze.
Denumirea activității nr. 2: Confecționarea și recepționarea zestrei vestimentare a satului Ciuciulea Descrierea: Monitorizăm coaserea celor 30 de costume pentru copii (15 fete/15 băieți) și calitatea broderiilor. Preluăm piesele recepționate (ii, cămăși, jupoane, catrințe, brâie, ițari, bondițe), le înregistrăm în inventar, le dăm în folosință IP Gimnaziul Ciuciulea printr-un act de donație și le depozităm în siguranță.
Denumirea activității nr. 3: Promovarea costumelor realizate prin proiect în cadrul Festivalului portului popular „Zestrea răzeșilor” Descrierea: Organizăm festivalul local în parteneriat cu Gimnaziul Ciuciulea, Casa de Cultură, etc. Colectivele „Sânzâienele” și „Hai la Joc” vor promova costumele confecționate, prezentând publicului larg și vizitatorilor din GAL componentele acestora, integrate armonios într-un program complex de cântece, dansuri și obiceiuri locale.
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Proiectul se încadrează perfect în această măsură deoarece vizează direct dotarea și dezvoltarea durabilă a două colective artistice locale de copii (,,Sânzâienele” și „Hai la Joc”). Prin achiziționarea celor 30 de costume naționale autentice, asociația creează infrastructura culturală de bază necesară funcționării armonioase a acestor grupuri. Investiția asigură suportul material pentru copiii cu vârsta de 8-12 ani, oferindu-le posibilitatea de a activa în condiții optime și de a promova valorile identitare de „răzeși” în perimetrul GAL. Astfel, proiectul contribuie direct la extinderea oportunităților culturale pentru tânăra generație și la revitalizarea ansamblurilor artistice din teritoriu.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Proiectul aduce o plusvaloare semnificativă teritoriului GAL prin consolidarea directă a identității noastre locale. Reconstituirea portului istoric de răzeși specific satului Ciuciulea îmbogățește tradițiile întregii zone. Această identitate vizuală autentică va deveni o adevărată carte de vizită a întregului teritoriu la toate festivalurile și evenimentele culturale.
Totodată, inițiativa aduce o schimbare majoră în cooperarea dintre sate. Costumele achiziționate nu doar că vor fi folosite de următoarele generații de copii din Ciuciulea, dar vor fi împrumutate, la nevoie, și altor localități din GAL pentru activitățile lor. Dotarea colectivelor „Sânzâienele” și „Hai la Joc” va permite participarea activă a copiilor la schimburi culturale în localitățile partenere, creând un circuit cultural unitar.
Din punct de vedere social, proiectul este un model excelent de sprijin și egalitate. Prin oferirea costumelor în mod gratuit, eliminăm barierele financiare pentru copiii din familii vulnerabile. Astfel, toți copiii pot urca pe scenă împreună, demonstrând că investiția în tânăra generație oprește excluderea socială la sat. Pe termen lung, proiectul lasă în comunitate o bază logistică valoroasă, menită să mențină vii obiceiurile noastre în timp.