- Scopul proiectului
-
Asigurarea procesului educațional pentru cca 240 copii din Grădiniția nr. 202 din orașul Sîngera prin dotarea cu aparate de aer condiționat.
- Descrierea proiectului
-
Ideea proiectului ,, Dotarea grădiniței nr. 202 din or. Sîngera cu materiale educative, informative, inventar”, a apărut în urma consultațiilor și analizei privind procesul de desfășurare a activității educaționale zilnice în Grădinița nr. 202 din Sîngera, dar și a parcursului progresiv, luând în considerare solicitările de a se crea noi grupe de copii cu vârsta preșcolară, însă din lipsa de resurse, dar și a condițiilor necesare de desfășurare a activității grădiniței după conduită, acest obiectiv important pentru societate nu este încă posibil. De aceea proiectul presupune crearea unui mediu sigur și educativ pentru 320 copiii cu vârsta cuprinsă între 2,5-7 ani, înmatriculați sau viitor înmatriculați la grădinița nr. 202, nou construită în orașul Sîngera. La moment grupul țintă sunt cei 240 copii cu vârsta cuprinsă între 2,5-7 ani și cele 12 cadre didactice angajate ale grădiniței. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru procurarea a 4 aparate de aer condiționat, pentru a oferi condițiile necesare pentru sănătate și activitatea zilnică a copiiilor înmatriculați cât și a cadrelor didactice. Este necesară această investiție, astfel încât la moment grădinița nr.202 din orașul Sîngera nu dispune de nici un aparat de aer condiționat, iar acest aspect influențează la activitatea cadrelor și a copiilor, în special pe timp de vară, când temperaturile sunt extrem de ridicate și recomandate de evitat.
- Activitățile planificate
-
Denumirea activității nr. 1: A1. Masă rotundă cu administrația instituției privind implementarea proiectului. A1. Această activitate vine ca o inițiativă informativă pentru beneficiarii finali ai proiectului, în special vor fi informați și părinții despre posibilitățile ce vor fi realizate prin intermediul proiectului înaintat.
Denumirea activității nr. 2:
A2.Pregătirea utilajelor, verificări în teritoriu A2.Vor fi efectuate vizite în teritoriu pentru a putea asigura calitatea tehnică a instalării aparatelor Denumirea activității nr. 3:
A3. Instalarea aparatelor de aer condiționat în incinta grădiniței nr. 202 din orașul Sîngera După evaluarea tehnică și vizite în teritoriu, aplicantul va asigura etapa finală a proiectului, grădinița va fi dotată cu utilajele necesare asigurării procesului educațional, fiind un imbold pentru atragerea a mai multor beneficiari în cadrul instituției de învățământ ce își propune să ofere servicii de calitate.
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Proiectul ,, Dotarea grădiniței nr. 202 din or. Sîngera cu materiale educative, informative, inventar” se încadrează în măsura din Strategia de Dezvoltare Locală, ,,Modernizarea și dotarea instituțiilor publice”, astfel încăt prin intermediul acestui proiect, primăria Sîngera își propune să asigure un mediu de învățare și dezvoltare copiilor cu vârsta preșcolară din localitățile Sîngera, Dobrogea, sat. Revaca. Proiectul are drept scop modernizarea prin dotarea cu utilaj necesar a sălilor de învățare din cadrul Grădiniței nr. 202 din orașul Sîngera.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Problema pe care ne-o propunem să o soluționăm este lipsa utilajului necesar, necesar pentru asigurarea procesului educațional de calitate, ce respectă toate condițiile de desfășurarea a activității zilnice în grupe. Primăria Sîngera a reușit să utilizeze resursele și să implice cât mai mulți parteneri pentru construcția și deschiderea acestei grădinițe, însă este necesar și de suport pentru realizarea celor menționate mai sus.
În această ordine de idei, solicitarea acestei finanțări este una importantă, luând în considerație faptul că deja sunt solicitări pentru a mai fi create alte grupe, însă din motiv că nu dispunem de resursele necesare, suntem nevoiți să sistăm acest proces, de aceea proiectul ar permite o dotare a încăperilor sus menționate cu inventar necesare ca să asigurăm celor 240 copii, dar punctând și numărul total de copii ce vor înmatriculați pentru următorul an, 320 și cadrelor didactice de la 12 la 28 angajați, un mediu educațional calitativ și șanse egale tuturor.