Sari la conținut

,,Tehnică pentru viitor,, Finalizat

Cod dosar: *****************5262
Contractat
Tranșa I
Tranșa II
Finalizat

Informații generale

Măsura din SDL
1.1.1. Dezvoltarea și diversificarea afacerilor agricole și non-agricole, inclusiv procesare locală și lanțuri de aprovizionare
Submăsura (indicatorul) din SDL
1.1.1.5. 2024 - Nr de proiecte de eficientizare a activităților economice susținute de GAL
Domeniul de acțiune
investiții în domeniul agricol, prelucrarea primară sau finită a produselor locale
Perioada de implementare
07.2026 – 10.2026 (4 luni)
UAT a proiectului

Descrierea proiectului

Scopul proiectului

Scopul proiectului constă în modernizarea activității agricole a SRL „Marinagrovit” prin procurarea semănătorii SZF-3600-06V, în valoare de 182 650 lei. Investiția va contribui la practicarea unei agriculturi performante, prin efectuarea semănatului culturilor păioase cu o precizie mai mare, reducerea pierderilor și utilizarea eficientă a semințelor și îngrășămintelor. Prin implementarea proiectului se urmărește creșterea productivității la hectar, obținerea unor venituri mai mari și, respectiv, majorarea venitului impozabil al întreprinderii. Totodată, dezvoltarea afacerii va permite achitarea unor plăți mai avantajoase pentru arenda terenurilor agricole către proprietarii din localitate.De asemenea, va permite implementarea de noi tehnologii și inovații, contribuind la creșterea numărului de angajați și la îmbunătățirea sustenabilității economice pe termen lung. În esență, proiectul va transforma gospodăria într-o entitate mai eficientă și competitivă, capabilă să își extindă domeniul de activitate și să contribuie pozitiv la economia locală.

Descrierea proiectului

În prezent, SRL „Marinagrovit” gestionează 196 ha de teren agricol, cultivate cu culturi cerealiere și tehnice. Dintre acestea, 80 ha sunt cultivate cu culturi păioase, iar 116 ha cu culturi prășitoare. La moment, semănatul culturilor păioase se efectuează cu o semănătoare de model SZ-3,6, anul fabricării 1998. Această tehnică este fizic și moral învechită, necesită cheltuieli suplimentare de întreținere și reparație și nu mai corespunde cerințelor actuale privind precizia semănatului și eficiența lucrărilor agricole. Prin implementarea proiectului, întreprinderea își propune procurarea unei semănători noi de model SZF360-06V. Investiția este necesară pentru modernizarea procesului de producție, reducerea pierderilor la semănat, aplicarea mai eficientă a îngrășămintelor și sporirea productivității la hectar. Semănătoarea propusă pentru achiziționare este destinată semănatului culturilor păioase cu precizie sporită, fiind dotată cu coș pentru fertilizanți cu reglare automată, roți de tasare în spatele fiecărei secții de semănat, două buncăre separate — unul pentru semințe, cu capacitatea de 400 kg, și unul pentru îngrășăminte, cu capacitatea de 400 kg. Totodată, utilajul este echipat cu indicatoare hidraulice pe partea dreaptă și stângă, ceea ce asigură o exploatare mai comodă și mai eficientă. Un avantaj important al acestei semănători îl constituie raportul favorabil dintre preț și calitate. Comparativ cu modele similare existente pe piață, prețul acesteia este cu aproximativ 10% mai mic, iar calitatea și dotările tehnice corespund necesităților întreprinderii. Mijloacele financiare obținute în cadrul proiectului vor fi investite în procurarea semănătorii SZF360-06V, contribuind astfel la dezvoltarea și modernizarea activității agricole a SRL „Marinagrovit”.

Activitățile planificate

Denumirea activității nr. 1: Identificarea furnizorului potrivit Această activitate presupune identificarea și selectarea furnizorului în baza ofertelor colectate de la agenții economici de profil. Va fi ales furnizorul care este în măsură să ofere semănătoarea SZF3600-06V, cu caracteristicile tehnice necesare întreprinderii, la un preț convenabil, în condiții avantajoase și în termene optime de livrare.

Denumirea activității nr. 2: Planificarea bugetului proiectului În baza ofertelor propuse de furnizori, va fi întocmit bugetul proiectului, fiind stabilite costurile necesare pentru procurarea utilajului, contribuția proprie a întreprinderii și mijloacele financiare solicitate în cadrul proiectului.

Denumirea activității nr. 3: Procurarea semănătorii SZF3600-06V După aprobarea proiectului și selectarea furnizorului, va fi procurată semănătoarea SZF3600-06V. De comun acord cu furnizorul, vor fi stabilite modalitatea de achitare, condițiile de livrare și termenul de transmitere a utilajului către beneficiar.

Denumirea activității nr. 4: Înregistrarea și punerea în funcțiune a utilajului După procurare, semănătoarea va fi înregistrată conform cerințelor legale la instituția competentă, inclusiv la „Intehagro”, după caz. Ulterior, utilajul va fi pus în funcțiune și utilizat în cadrul lucrărilor agricole ale întreprinderii.

Denumirea activității nr. 5: Asigurarea păstrării și întreținerii utilajului Utilajul procurat va fi păstrat în condiții corespunzătoare, în spațiul destinat tehnicii agricole al întreprinderii. De asemenea, vor fi respectate cerințele de exploatare, deservire tehnică și întreținere, pentru a asigura funcționarea eficientă și durabilă a semănătorii.

Denumirea activității nr. 6: Promovarea și asigurarea vizibilității proiectului În scopul asigurării transparenței și vizibilității proiectului, SRL „Marinagrovit” va întreprinde acțiuni de informare privind sprijinul obținut. Acestea pot include afișarea informației despre proiect la sediul întreprinderii, aplicarea elementelor de vizibilitate pe utilaj, precum și informarea comunității despre contribuția proiectului la modernizarea activității agricole locale.

Încadrarea în măsura din SDL

Proiectul „Tehnica pentru viitor” se încadrează în măsura din SDL privind dezvoltarea și modernizarea activităților economice locale, deoarece urmărește consolidarea unei întreprinderi agricole active din anul 2005, care gestionează în prezent 196 ha de teren agricol. Prin procurarea și utilizarea tehnicii agricole performante, proiectul va contribui la creșterea productivității la hectar, eficientizarea lucrărilor agricole și sporirea veniturilor întreprinderii. Totodată, majorarea venitului impozabil va avea un impact pozitiv asupra bugetului local, iar creșterea capacității economice a societății va permite achitarea unor plăți mai avantajoase pentru arenda terenurilor agricole către proprietarii din localitate.

Importanța pentru teritoriul GAL

Implementarea proiectului va avea un impact pozitiv asupra teritoriului GAL prin modernizarea activității agricole desfășurate de SRL „Marinagrovit” și prin creșterea eficienței lucrărilor agricole. Procurarea semănătorii SZF3600-06V va permite efectuarea semănatului culturilor păioase cu o precizie mai mare, ceea ce va contribui la sporirea productivității la hectar, reducerea pierderilor și utilizarea mai eficientă a semințelor și îngrășămintelor. Prin creșterea producției și a veniturilor întreprinderii, va crește și contribuția acesteia la bugetul local prin achitarea impozitelor. Totodată, dezvoltarea afacerii va permite majorarea plăților pentru arenda terenurilor agricole, fapt ce va aduce beneficii directe proprietarilor de terenuri din localitate. Un alt impact pozitiv constă în posibilitatea prestării serviciilor de semănat pentru agricultorii din vecinătate, ceea ce va contribui la dezvoltarea sectorului agricol local și la îmbunătățirea calității lucrărilor agricole în teritoriul GAL. Astfel, proiectul va aduce o schimbare reală prin modernizarea tehnicii agricole, creșterea competitivității și consolidarea economiei rurale locale.

Indicatori și rezultate planificate

IndicatorU.m.Planificat
01. investiții în domeniul agricol, prelucrarea primară sau finită a produselor locale
1.1 număr de întreprinderi sprijinite prin proiect (nr. total ) Unități 1
1.2 numărul echipamentelor/utilajelor achiziționate și puse în funcțiune Unități 1
1.3 număr de soluții/tehnologii inovatoare Nr. 1
1.4 numărul produselor locale create/dezvoltate Unități 1
1.5 număr de locuri de muncă nou create(nr. total ) pers. 1
1.5.1 număr de locuri de muncă nou create (nr. locuri de muncă sezoniere ) pers. 2

Bugetul proiectului

182 650 leivaloarea totală (cu TVA)
79 200 leisubvenție aprobată de AIPA · 43,4% din valoare
70%achitat beneficiarului (55 440 lei)
Subvenție (aprobată de AIPA)43,4%79 200 lei
Contribuția proprie56,6%103 450 lei
Achitat beneficiarului

55 440 lei din 79 200 lei (70%)

Costul eligibil (fără TVA): 182 650 lei · Subvenția solicitată: 79 200 lei · Aprobată de AIPA: 79 200 lei