- Scopul proiectului
-
Îmbunătățirea accesului la educație artistică și dezvoltare creativă pentru min. 25 de copii și tineri/anual, cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani, prin reparația și modernizarea unei săli de dans și a unui vestiar destinate activității Cercului Coregrafic local „Răzeșii” din satul Talmaza, r-l Ștefan Vodă, până la începutul lunii octombrie 2026.
Obiectivele specifice ale proiectului:
O1 - Îmbunătățirea accesului la educație artistică și dezvoltare creativă pentru minimum 25 de copii și tineri anual, cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani, prin reparația și modernizarea unei săli de dans cu suprafața de 52 m² și a unui vestiar cu suprafața de 24 m² în incinta I.P. Gim. Ștefan Ciobanu, destinate activității Cercului Coregrafic local „Răzeșii” din s. Talmaza r-l Ștefan Vodă, până la finele lunii septembrie 2026.
O2 - Încurajarea cetățeniei active și consolidarea coeziunii sociale prin implicarea a minimum 40 de cetățeni (femei și bărbați) în monitorizarea, evaluarea și recepția a investiției realizate (lucrărilor efectuate), inclusiv prin participarea la activitățile de inaugurare și promovare a rezultatelor proiectului, pe parcursul lunilor august-octombrie 2026.
- Descrierea proiectului
-
Cercul Coregrafic local „Răzeșii” reprezintă una dintre puținele oportunități de educație artistică și dezvoltare creativă pentru copiii și tinerii din satul Talmaza. Astfel, în perioada 2020-2026, activitățile acestuia au implicat peste 240 de copii și tineri (variind între 20 beneficiari/an și maxim 77 de beneficiari/an, în scădere spre 2026 din cauza lipsei condițiior corespunzătoare), organizați în una sau mai multe grupe de vârstă între 8 și 15 ani. Beneficiarii au participat de asemenea constant la cel puțin 12 festivaluri, concursuri și evenimente culturale locale, naționale și internaționale, contribuind la promovarea imaginii comunității și a patrimoniului cultural local, mai mult de atât unii dintre absolvenții cercului și-au continuat studiile la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău.
Cu toate acestea, activitatea cercului este afectată de (P1)lipsa unui spațiu permanent și adecvat pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ aferent activității acestuia. În prezent, cei 23 de participanți activi, (E1.1)sunt nevoiți să își desfășoare activitatea în regim itinerant, utilizând, în funcție de disponibilitate, diferite spații din localitate, inclusiv în incinta IP Gimnaziul „Ștefan Ciobanu”, IP Gimnaziul „Anatol Sîrghi” și Casa de Cultură. Deplasarea permanentă între locații generează (E1.2)dificultăți de deplasare din cauza distanței și accesibilității, (E1.3)descurajează interesul beneficiarilor și (E1.4)reduce continuitatea activităților.
În același timp, o parte dintre spațiile care le sunt puse la dispoziție se află într-o (C1)stare tehnică avansată de degradare, fiind afectate de (C1.2)infiltrații, umiditate excesivă, mucegai, (C1.3)pardoseli necorespunzătoare specificului activității, (C1.4)tâmplărie veche/deteriorată și (C1.5)condiții termice necorespunzătoare (lipsa căldurii iarna, lipsa ventilației, pătrunderea aerului rece). În perioadele cu precipitații abundente sau umiditate ridicată, încăperile care le sunt oferite, devin improprii desfășurării activităților, iar în sezonul rece (E5) programul este frecvent redus sau suspendat din cauza temperaturilor scăzute și a imposibilității asigurării unui confort minim pentru beneficiari Totodată, din cauza deplasării permanente, cercul (C2) nu dispune de un vestiar funcțional. Copiii și tinerii (E2.1)sunt nevoiți să se schimbe în aceeași încăpere în care se desfășoară activitățile, (E.2.2)fără spații dedicate pentru depozitarea echipamentului și bunurilor personale, situație care (E2.3)afectează condițiile de igienă, confort și intimitate, considerând că de regulă grupurile sunt mixte de fete și băieți.
Problema abordată de prezenta propunere de proiect a fost identificată și validată în cadrul focus-grupului comunitar (25/05 a.c.) organizat pentru identificarea necesităților locale și prioritizarea investițiilor propuse spre finanțare în cadrul Apelului Local nr. 1/2026 al GAL „Drumul Kizilului”. Aceasta a fost menționată de participanți drept una dintre prioritățile comunității în domeniul infrastructurii de educație/cultură destinată copiilor și tinerilor.
Astfel, pentru soluționarea problemei (P1) identificate, proiectul prevede reabilitarea și modernizarea unei săli de dans cu suprafața de 52 m² și a unui vestiar cu suprafața de 24 m², amplasate în incinta IP Gimnaziul „Ștefan Ciobanu” din satul Talmaza. Investițiile incluzând lucrări de reparație și finisare interioară a pereților și tavanelor, restaurarea pardoselilor, înlocuirea ferestrelor (4 ferestre) și ușilor(2 uși), modernizarea instalației electrice și a sistemului de iluminat, complementar, vor fi instalate două aparate de aer condiționat pentru asigurarea condițiilor adecvate de utilizare pe parcursul întregului an. proiectul prevede de asemenea intervenții pentru stimularea implicării comunității locale în dezvoltarea soluțiilor la provocările cu care se confruntă, în vederea consolidării culturii locale de participare civică.
Pentru implementarea proiectului au fost elaborate o (1)evaluare primară de către specialist construcții, (2)devizul local de cheltuieli, au fost (3)identificate sursele de cofinanțare și (4)pregătite documentele necesare realizării investiției(conceptul proiectului, planul de acțiuni), fapt ce plasează prezenta propunere de proiect, la un nivel corespunzător de pregătire pentru implementare.
- Activitățile planificate
-
O1 - Îmbunătățirea accesului la educație artistică și dezvoltare creativă pentru minimum 25 de copii și tineri anual, cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani, prin reparația și modernizarea unei săli de dans cu suprafața de 52 m² și a unui vestiar cu suprafața de 24 m² în incinta I.P. Gim. Ștefan Ciobanu, destinate activității Cercului Coregrafic local „Răzeșii” din s. Talmaza r-l Ștefan Vodă, până la finele lunii septembrie 2026.
Act. 1.1 Organizarea procedurii de achiziție publică și selectarea antreprenorului.
În vederea asigurării implementării investiției cu cel mai raport cost-calitate, va fi desfășurată procedura de achiziție a lucrărilor de construcție (evaluarea ofertelor, verificarea conformității acestora cu cerințele tehnice ale proiectului) și contractarea operatorului economic responsabil de executarea lucrărilor.
Act. 1.2 Predarea șantierului pentru executarea lucrărilor.
Vor fi realizate activitățile pregătitoare necesare demarării lucrărilor, inclusiv predarea șantierului, emiterea ordinului de începere a lucrărilor, notificarea instituțiilor competente conform cadrului normativ aplicabil (Centrul Sănătarte Publică, INST) și supravegherea procesului de executare lucrări.
Act. 1.3 Reparația și modernizarea sălii de dans și a vestiarului.
Vor fi executate lucrările prevăzute în documentația tehnică (Devizul local din 08.06.2026) pentru reparația și modernizarea sălii de dans cu suprafața de 52 m² precum și vestiarului cu suprafața de 24 m², inclusiv reparația pereților ( 148 mp) și tavanelor (76mp), restaurarea pardoselilor, înlocuirea tâmplăriei (4 ferestre, 2 uși), modernizarea instalației electrice (120 mp cablu, 8 corpuri de iluminat, 10 prize, 2 întrerupătoare) și instalarea echipamentelor pentru confort termic (2 aparate de aer condiționat).
Act. 1.4 Verificarea conformității lucrărilor, recepția și darea în exploatare a investiției După finalizarea lucrărilor vor fi realizate verificările tehnice și procedurile de recepție prevăzute de legislația în vigoare, cu participarea instituțiilor competente (Centrul de Sănătate Publică, INST, IGSU) și a beneficiarilor (Grupul comunitar creat), fiind asigurată darea în exploatare a spațiilor renovate și utilizarea acestora conform destinației proiectului.
O2 - Încurajarea cetățeniei active și consolidarea coeziunii sociale prin implicarea a minimum 40 de cetățeni (femei și bărbați) în monitorizarea, evaluarea și recepția a investiției realizate (lucrărilor efectuate), inclusiv prin participarea la activitățile de inaugurare și promovare a rezultatelor proiectului, pe parcursul lunilor august-octombrie 2026.
Act. 2.1 Constituirea și activizarea Grupului comunitar de monitorizare a proiectului Va fi constituit un grup format din min. 20 reprezentanți ai comunității (femei și bărbați), implicând părinți, cadre didactice și alți actori locali interesați, care va participa la monitorizarea implementării investiției, examinarea progresului lucrărilor și formularea recomandărilor privind calitatea și conformitatea acestora, inclusiv promovarea cetățeniei active și a rezultatelor proiectului în comunitate.
Act. 2.2 Eveniment comunitar „Hai la Clacă!” După finalizarea lucrărilor va fi organizată o activitate comunitară de salubrizare și amenajare a spațiilor renovate, cu participarea a min. 8 și max. 16 persoane,implicând cetățeni voluntari și beneficiari direcți ai proiectului, contribuind la dezvoltarea spiritului de apartenență și responsabilitate față de bunurile publice create.
Act. 2.3 Șezătoarea comunitară „Semănăm împreună, culegem împreună” Va fi organizat un eveniment public de inaugurare a spațiilor educativ/culturale noi create, cu participarea finanțatorului, partenerilor și membrilor comunității, min.40 de participanți. Evenimentul va valorifica rezultatele proiectului și va promova importanța participării civice, cooperării comunitare și a investițiilor locale în dezvoltarea copiilor și tinerilor din mediul rural.
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Proiectul se încadrează convingător în dimensiunea de intervenție a măsurii „Reabilitarea și/sau dotarea instituțiilor publice (educație, cultură, sănătate)”, având drept obiectiv reparația și modernizarea spațiilor (52 m² de sala de dans și 24 m² de vestiar) din incinta IP Gimnaziul „Ștefan Ciobanu” din satul Talmaza, destinate desfășurarea activităților instructiv-educative și socio-culturale ale Cercului Coregrafic local „Răzeșii”. Prin natura intervenției propuse, proiectul contribuie la realizarea Obc. gen. 3, în special a Obc. spec. 3.1 - „Modernizarea infrastructurii publice la scară mică”, prin crearea condițiilor adecvate de activitate pentru educația artistică, promovarea dezvoltării creative a copiilor și tinerilor, consolidarea coeziunii sociale la nivel comunitar și oferirea unor alternative constructive de petrecere a timpului liber, întru prevenirea comportamentelor delicvente.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Implementarea proiectului va contribui la îmbunătățirea accesului copiilor și tinerilor la oportunități de educație artistică și dezvoltare creativă în satul Talmaza, prin crearea unui spațiu permanent și adecvat desfășurării activităților Cercului Coregrafic local „Răzeșii”. Investiția va genera beneficii pe termen lung pentru comunitate prin creșterea calității infrastructurii educativ-culturale și consolidarea coeziunii sociale, prin crearea serviciilor de animare a timpului liber, descurajâd comportamente antisociale în favoarea ocupațiilor care sprijină un mod sănătos de viață și coeziv.
Proiectul contribuie direct la realizarea Obiectivului General 3 al SDL - „Îmbunătățirea calității vieții și consolidarea coeziunii comunitare”,în speță a Obiectivului Specific 3.1 - „Modernizarea infrastructurii publice la scară mică”, prin valorificarea unei infrastructuri publice existente și îmbunătățirea condiiților de activitate ale Cercului Coreografic din comunitate.
Totodată, proiectul promovează bune practici de participare comunitară și cetățenie activă prin implicarea cetățenilor în monitorizarea, amenajarea și promovarea intervenției. Experiența acumulată și rezultatele obținute vor contribui la consolidarea culturii de participare civică locală, de asemenea vor putea fi valorificate și diseminate în cadrul activităților comune desfășurate la nivelul teritoriului GAL, inclusiv în cadrul cooperării cu localitățile din proximitate Popeasca și Cioburciu, contribuind la schimbul de experiență și replicarea inițiativelor locale de succes, mai ales în perspectiva viitoare a reformei adminstrației publice locale și viziunii de amalgamare.