Sari la conținut

„Dotarea și modernizarea zonelor de agrement din comuna Ciorescu prin instalarea mobilierului urban”. În curs de realizare

Cod dosar: *****************5343
Contractat
Tranșa I
Tranșa II
Finalizat

Informații generale

Măsura din SDL
2.1.1. Modernizarea/ extinderea și diversificarea infrastructurii și a serviciilor comunitare
Submăsura (indicatorul) din SDL
2.1.1.1. Număr de proiecte de modernizare/ extindere și diversificare a infrastructurii și a serviciilor comunitare
Domeniul de acțiune
investiții în infrastructura socială sau în domeniul sănătății destinate comunității
Perioada de implementare
07.2026 – 10.2026 (4 luni)
UAT a proiectului

Descrierea proiectului

Scopul proiectului

Scopul proiectului „Dotarea și modernizarea zonelor de agrement din comuna Ciorescu prin instalarea mobilierului urban” este îmbunătățirea calității infrastructurii comunitare și crearea unor spații publice mai confortabile, funcționale și atractive pentru locuitorii comunei. Proiectul urmărește completarea și modernizarea zonelor de agrement și recreere din localitate prin instalarea de bănci și coșuri de gunoi în locații cu impact major asupra comunității, precum Stadionul Multifuncțional din centrul comunei, zona rezidențială de pe strada Alexandru cel Bun nr. 8C și cartierul de pe strada Moldova nr. 1 și nr. 3. De asemenea, proiectul urmărește îmbunătățirea condițiilor din curtea I.P. Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, unde își desfășoară activitatea aproximativ 1.000 de elevi, prin instalarea mobilierului urban necesar pentru odihnă, socializare și menținerea unui mediu educațional modern și bine amenajat.

Prin această investiție se urmărește valorificarea infrastructurii deja amenajate în ultimii ani, creșterea gradului de confort și accesibilitate pentru utilizatori, promovarea unui mediu curat și îngrijit, precum și încurajarea petrecerii timpului liber în spațiile publice. Beneficiarii direcți și indirecți ai proiectului sunt cei 7.490 de locuitori ai comunei Ciorescu, indiferent de vârstă sau categorie socială.

Descrierea proiectului

Proiectul „Dotarea și modernizarea zonelor de agrement din comuna Ciorescu prin instalarea mobilierului urban” răspunde necesității de îmbunătățire a spațiilor publice și a infrastructurii comunitare din mai multe zone ale comunei. În prezent, mobilierul urban din zona Stadionului Multifuncțional, amplasat în centrul localității, se află într-o stare avansată de uzură și necesită înlocuire urgentă. Zona este frecventată zilnic de un număr mare de copii, tineri, adulți și vârstnici.

Pe strada Alexandru cel Bun nr. 8C au fost realizate recent lucrări de amenajare a parcării și a căilor pietonale prin pavare, fiind prevăzute spații pentru amplasarea mobilierului urban. De asemenea, în cartierul de pe strada Moldova nr. 1 și nr. 3 au fost amenajate parcarea, căile de acces și un teren de joacă modern de dimensiuni mari, utilizat zilnic de locuitori. De asemenea, proiectul prevede instalarea de bănci și coșuri de gunoi în curtea I.P. Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din comuna Ciorescu. Având în vedere că spațiul aferent instituției a fost recent modernizat prin asfaltare, dotarea acestuia cu mobilier urban este necesară pentru a asigura condiții de confort, odihnă și menținere a curățeniei pentru elevi, cadre didactice și vizitatori.Pentru valorificarea deplină a investițiilor realizate și creșterea confortului beneficiarilor, este necesară completarea acestor spații cu bănci și coșuri de gunoi.

Prin proiect se propune procurarea și instalarea mobilierului urban modern și durabil, contribuind la crearea unor spații publice atractive, funcționale și prietenoase pentru comunitate.

Activitățile planificate

În cadrul proiectului vor fi realizate activități de pregătire, achiziție și instalare a mobilierului urban în zonele selectate din comuna Ciorescu. În prima etapă vor fi identificate necesitățile exacte și amplasamentele pentru instalarea băncilor și coșurilor de gunoi, fiind efectuată cercetarea pieței și pregătită documentația necesară implementării proiectului.

Ulterior, va fi organizată procedura de achiziție a mobilierului urban, conform prevederilor legale aplicabile. După livrarea bunurilor, se va realiza transportarea și montarea acestora în zona Stadionului Multifuncțional, pe strada Alexandru cel Bun nr. 8C și în cartierul de pe strada Moldova nr. 1 și nr. 3.

La final, va fi verificată calitatea lucrărilor executate și recepționat mobilierul instalat. Prin implementarea proiectului vor fi modernizate și completate spațiile publice existente, contribuind la creșterea confortului, menținerea curățeniei și îmbunătățirea aspectului estetic al localității.

Încadrarea în măsura din SDL

Proiectul „Dotarea și modernizarea zonelor de agrement din comuna Ciorescu prin instalarea mobilierului urban” se încadrează în măsura SDL „Modernizarea, extinderea și diversificarea infrastructurii și serviciilor comunitare, 2026”, prin îmbunătățirea infrastructurii sociale destinate comunității. Investiția prevede înlocuirea și completarea băncilor și coșurilor de gunoi în zone intens frecventate, precum stadionul multifuncțional, zona pietonală de pe strada Alexandru cel Bun, Curtea I.P. L.T. Nicolae Bălcescu și curțile blocurilor de pe str. Alexandru cel Bun 8C, Moldova nr. 1 și nr. 3. Aceste spații se află într-o stare avansată de uzură, iar modernizarea lor va spori confortul, aspectul estetic și calitatea vieții pentru cei 7.490 de locuitori ai comunei Ciorescu.

Importanța pentru teritoriul GAL

Implementarea proiectului va avea un impact pozitiv semnificativ asupra comunității din comuna Ciorescu, contribuind la modernizarea infrastructurii comunitare și la creșterea calității vieții locuitorilor. Prin instalarea mobilierului urban în zone intens utilizate – Stadionul Multifuncțional, curțile blocurilor de locuit, zona pietonală, precum și curtea I.P. Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” – vor fi create condiții mai bune pentru recreere, odihnă și socializare pentru toate categoriile de vârstă.

Proiectul contribuie la valorificarea investițiilor realizate anterior în amenajarea spațiilor publice, sporind funcționalitatea și atractivitatea acestora. Totodată, instalarea coșurilor de gunoi va încuraja menținerea curățeniei și a unui mediu mai sănătos. Beneficiile proiectului vor fi resimțite de cei 7.490 de locuitori ai comunei, inclusiv de aproximativ 1.000 de elevi ai liceului și de locatarii zonelor rezidențiale vizate.

La nivelul GAL „Vatra Morilor”, proiectul reprezintă un exemplu de investiție cu impact direct asupra comunității, contribuind la dezvoltarea unui mediu rural mai atractiv, mai funcțional și mai prietenos pentru locuitori, în concordanță cu obiectivele de dezvoltare locală ale teritoriului GAL.

Indicatori și rezultate planificate

IndicatorU.m.Planificat
08. investiții în infrastructura socială sau în domeniul sănătății destinate comunității
8.1 număr de proiecte cu impact social finanțate la nivelul comunității Unități 1
8.3 număr de inițiative locale sprijinite cu implicarea grupurilor vulnerabile/defavorizate (conform art. 1 din Legea nr. 547/2003 asistenţei sociale persoanele defavorizate - persoane socialmente vulnerabile, aflate în situații care împiedică activitatea normală a acestora din punct de vedere economic, educativ, social etc.;) Nr. 1
8.4 numărul de persoane vizate de proiectele de incluziune socială Nr. 7490
8.5 număr de beneficiari direcți ai proiectelor cu impact social finanțate la nivel local pers. 7490

Bugetul proiectului

224 162 leivaloarea totală (cu TVA)
179 329 leisubvenție aprobată de AIPA · 80% din valoare
80%achitat beneficiarului (143 463 lei)
Subvenție (aprobată de AIPA)80%179 329 lei
Contribuția proprie20%44 833 lei
Achitat beneficiarului

143 463 lei din 179 329 lei (80%)

Costul eligibil (fără TVA): 224 162 lei · Subvenția solicitată: 179 330 lei · Aprobată de AIPA: 179 329 lei