- Scopul proiectului
-
Scopul proiectului este de a transforma terenul neutilizat din centrul satului într-un spațiu public modern, prin amenajarea primelor alei pietonale. Acest proiect va pune bazele înființării unui parc din comuna Vasileuți, oferind o zonă sigură și îngrijită de trecere și recreere pentru toți locuitorii care vizitează zilnic centrul de sănătate, farmația, primăria, biblioteca, școala, grădinița, magazin alimentar sau casa de cultură.
- Descrierea proiectului
-
În prezent, terenul public din centrul comunei Vasileuți – deși înconjurat de primărie, gimnaziu, grădiniță, Casa de Cultură, biblioteca publică, oficiul poștal, asistența socială, post de poliție,centrul de sănătate, farmacie și magazinul alimentar – este complet neamenajat, plin de noroi în perioada ploioasă și greu accesibil. Investiția este necesară deoarece sute de locuitori și copii traversează zilnic această zonă în condiții de disconfort, iar satul are nevoie de amenajarea spațiului public de recreere . Proiectul va pune bazele unui parc din comunitate, transformând acest loc neutilizat într-o zonă sigură și curată de trecere și odihnă. Mijloacele financiare vor fi investite în contractarea unei companii specializate, care va asigura atât procurarea tuturor materialelor necesare, cât și execuția completă a lucrărilor de pavare a aleilor pietonale.
- Activitățile planificate
-
Denumirea activității nr. 1: Desfășurarea procedurii de achiziții pentru selectarea companiei de construcții.
Descrierea (max. 50 cuvinte): Lansarea concursului de oferte pe baza devizului de cheltuieli existent, evaluarea ofertelor și semnarea contractului cu firma câștigătoare, care se va ocupa de materiale și lucrări.
Denumirea activității nr. 2: Execuția lucrărilor de amenajare și pavare a aleilor de către firma contractată.
Descrierea (max. 50 cuvinte):
Pregătirea terenului (terasament, curățare), aducerea materialelor de către firmă și pavarea propriu-zisă a aleilor pietonale din viitorul parc.
Denumirea activității nr. 3: Recepția finală a lucrărilor.
Descrierea (max. 50 cuvinte):
Verificarea calității aleilor pavate, semnarea procesului-verbal de recepție a lucrărilor, achitarea facturilor către firmă.
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Proiectul se încadrează în măsură 2.1.1 deoarece presupune construcția și pavarea unor alei pietonale în parcul din comuna Vasileuți. Această investiție modernizează zona verde din localitate și le oferă locuitorilor un spațiu curat, sigur și confortabil pentru odihnă și plimbări. Prin amenajarea acestor trotuare, parcul devine mai îngrijit, mai atractiv și mult mai util pentru întreaga comunitate. Astfel, proiectul ajută direct la îndeplinirea obiectivului din SDL de a dezvolta infrastructura locală și de a îmbunătăți zonele de agrement din sate.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Implementarea proiectului va aduce o schimbare majoră în comunitate, transformând o zonă centrală neîngrijită într-un punct de reper modern și sigur pentru toți locuitorii. Proiectul rezolvă o problemă de siguranță și confort pentru sute de copii, părinți și bătrâni care merg zilnic la școală, grădiniță sau primărie, oferindu-le trotuare curate și eliminând complet mersul prin noroi.
Pentru teritoriul GAL, importanța proiectului este una strategică: punerea bazelor primului parc din comuna Vasileuți servește ca un exemplu excelent de revitalizare rurală și modernizare a spațiului public. Această investiție nu doar că sporește atractivitatea vizuală a localității, dar stimulează coeziunea socială, oferind comunității un loc public civilizat pentru interacțiune, odihnă și plimbări.