Serviciile Întreprinderii Municipale sunt sever limitate de lipsa unui echipament multifuncțional pentru transportul apei. Deși Primăria este antrenată în proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă în raionul Rîșcani”, lucrările de construcție a rețelelor de apeduct nu au început încă, execuția propriu-zisă urmând să demareze abia în toamnă. Până la implementarea acestora, s. Păscăuți se confruntă cu o criză majoră din cauza secării fântânilor. Localnicii sunt nevoiți să transporte singuri apa de la sondă arteziană,construită de primărie, situația fiind critică pentru bătrânii singuri și gospodăriile vulnerabile care nu dispun de mijloace de transport. Totodată, localitatea nu are suport logistic pentru a sări în ajutorul pompierilor în situații critice de incendii și nici resurse pentru întreținerea noilor plantații de pe fostele gunoiști stihinice.
Mijloacele financiare vor fi investite în achiziția unei cisterne mobile (capacitate 4 tone), dotată cu motopompă de înaltă performanță (absorbție/refulare sub presiune), rampă de stropire stradală, kit de furtunuri și accesorii.
Investiția va asigura aprovizionarea mobilă de urgență cu apă în s. Păscăuți, oferind un ajutor logistic alternativ în caz de incendii. Pe dimensiunea de mediu, utilajul va asigura udarea plantațiilor forestiere din proiectul „Un oraș curat – un mediu protejat”. De asemenea, cisterna va contribui direct la stropirea și umidificarea mult mai eficientă a compostului realizat prin proiectul finanțat din Fondul Național de Mediu, optimizând procesul tehnologic și implementând cu succes principiile economiei circulare.
Denumirea activității nr. 1:
Semnarea contractului de finanțare Descrierea :
Se va oficializa acordul cu finanțatorul GAL, detaliind condițiile, termenele și responsabilitățile pentru realizarea proiectului de modernizare a serviciilor publice prin achiziția cisternei mobile.
Denumirea activității nr. 2:
Examinare, planificare și constituirea comisiei Descrierea :
Echipa de proiect va analiza specificațiile tehnice ale cisternei și pompei, va elabora planul de execuție și va constitui comisia de monitorizare și recepție a bunurilor.
Denumirea activității nr. 3:
Achiziția și contractarea furnizorului Descrierea :
Se va achiziționa cisterna, selectarea unui furnizor calificat, finalizată prin semnarea contractului de livrare a cisternei și accesoriilor.
Denumirea activității nr. 4:
Livrarea, recepția tehnică și instruirea personalului Descrierea :
Furnizorul va livra cisterna mobilă de 4 tone. Comisia va efectua verificarea tehnică riguroasă a componentelor (motopompă, furtunuri, rampă), se va realiza recepția oficială și instruirea personalului deservent Denumirea activității nr. 5:
Transmiterea utilajului în gestiunea Întreprinderii Municipale Descrierea :
Prin decizia Consiliului Local, cisterna mobilă va fi transmisă oficial în gestiunea economică a Întreprinderii Municipale pentru asigurarea mentenanței, parcării în garaj securizat și exploatării durabile.
Denumirea activității nr. 6:
Campania de informare Descrierea :
Cetățenii vor fi informați online și prin afișaje despre noul serviciu. se va stabili graficul de distribuție a apei de urgență pentru gospodăriile vulnerabile din s. Păscăuți.
Denumirea activității nr. 7:
Punerea în funcțiune și operaționalizarea Descrierea :
Se va demara udarea copacilor plantați pe terenurile fostelor gunoiști stihinice prin proiectul „Un oraș curat - un mediu protejat”. Totodată, utilajul va asigura suportul logistic vital pentru realimentarea cu apă în caz de crize (secetă) și intervenții la incendii.
Denumirea activității nr. 8:
Mediatizarea proiectului și promovarea rezultatelor Descrierea :
Se vor desfășura activități de promovare online pentru a informa publicul despre udarea copacilor de pe fostele gunoiști, procesul de umidificare a compostului și posibilitatea de transportare a apei pentru trebuințele gospodărești, asigurând transparența beneficiilor de mediu și sociale ale proiectului Denumirea activității nr. 9:
Elaborarea și depunerea raportării finale Descrierea :
Echipa de implementare va elabora și va depune raportul final (tehnic și financiar) către finanțator, prezentând documentele de plată, rezultatele măsurabile obținute și impactul pe termen lung în comunitate.