- Scopul proiectului
-
Festivalul Seniorilor „Popas la vârsta de argint”, ediția a VII-a” are drept scop valorificarea și promovarea valorilor culturale,tradițiilor locale, uitate, prin participarea activă a persoanelor vârstnice din diferite regiuni ale țării , valorificând patrimoniul cultural național , sporind coeziunea socială la nivel comunitar și republican.Festivalul va crea un cadru organizat de participare culturală pentru persoanele în etate, oferindu-le oportunitatea de a-și manifesta talentele artistice, de a transmite obiceiurile și tradițiile uitate către tânăra generație,dezvoltând relațiile intergeneraționale.
- Descrierea proiectului
-
În contextul schimbărilor demografice și al migrației tinerilor, persoanele în etate din localitate se confruntă tot mai frecvent cu izolare socială, participare redusă la viața culturală și diminuarea rolului lor activ în comunitate. Lipsa unor platforme culturale permanente dedicate seniorilor limitează oportunitățile acestora de a-și valorifica experiența, talentul și cunoștințele acumulate de-a lungul vieții.
În același timp, se constată o diminuare a interesului tinerilor pentru tradițiile și meșteșugurile autentice, precum și o ruptură tot mai accentuată între generații. Absența unor spații de dialog și interacțiune intergenerațională contribuie la slăbirea legăturii sociale și la pierderea treptată a patrimoniului cultural imaterial.
Prin organizarea Festivalului „Popas la vârsta de argint”, proiectul își propune să răspundă provocărilor, oferind un cadru sustenabil de implicare culturală, dialog intergenerațional și valorificare a patrimoniului cultural uitat.
Evenimentul va reuni peste 500 de persoane în etate, membri ai familiilor acestora și tineri din diverse localități, într-un spațiu deschis de dialog, creație și interacțiune.
Festivalul va include momente artistice, expoziții de meșteșuguri, ateliere intergeneraționale și master-class-uri, facilitând transmiterea tradițiilor și a valorilor culturale către tânăra generație. Activitățile vor contribui la promovarea patrimoniului cultural, la stimularea participării culturale a persoanelor în etate și la consolidarea coeziunii sociale.
- Activitățile planificate
-
Denumirea activității nr. 1: Atelier de țesut covor tradițional și în stative Descrierea: Seniorii vor demonstra tehnici de țesut al covorului , explicând simbolistica motivelor tradiționale,tinerii vor exersa practic sub îndrumare directă.
Denumirea activității nr. 2: Atelier de croșetat Descrierea:
Participanții vor învăța tehnici de croșetare și realizare a obiectelor decorative tradiționale, promovând răbdarea și creativitatea.
Denumirea activității nr. 3: Organizarea Festivalul Seniorilor „Popas la vârsta de argint”, ediția a-VII-a Descrierea :
Eveniment de socializare unde seniorii vor povesti despre obiceiuri, sărbători și tradiții din experința proprie, iar tinerii vor prezenta momente artistice inspirate din acestea.
Activitate cultural-artistică ce valorifică patrimoniul cultural imaterial prin recitaluri, expoziții, demonstrații de meșteșuguri și dialog intergenerațional. Evenimentul promovează participarea activă a persoanelor în etate și schimbul de bune practici culturale la nivel local și regional.
Denumirea activității nr. 4 : Expoziție și târg al meșterilor populari și producătorilor locali Descrierea :
Prezentarea și comercializarea produselor artizanale realizate de seniori și întreprinderile tinere din teritoriul GAL.
Evenimentul încurajează valorificarea tradițiilor, susținerea economiei locale și implicarea activă a meșterilor populari autohtoni,târg meșteșugăresc.
- Încadrarea în măsura din SDL
-
Proiectul se încadrează direct în măsura SDL privind organizarea evenimentelor de promovare a valorilor tradiționale. Festivalul „Popas la vârsta de argint” promovează tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile locale prin ateliere, expoziții și momente artistice. Activitățile implică seniori și tineri, facilitând transmiterea valorilor culturale între generații. Proiectul contribuie la păstrarea patrimoniului cultural, creșterea vizibilității acestuia și consolidarea identității locale, fiind în deplină concordanță cu obiectivele și prioritățile Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL.
- Importanța pentru teritoriul GAL
-
Proiectul propus are o importanță majoră pentru teritoriul GAL, deoarece contribuie direct la valorificarea patrimoniului cultural local,implicarea activă a meșterilor populari. În contextul depopulării și al diminuării interesului pentru tradițiile autentice, acest proiect oferă o platformă concretă de revitalizare a obiceiurilor și meșteșugurilor tradiționale.
Impactul pozitiv al proiectului se va reflecta prin creșterea participării culturale a seniorilor, reducerea izolării sociale și consolidarea sentimentului de apartenență la comunitate. Totodată, proiectul va facilita dialogul intergenerațional, oferind tinerilor oportunitatea de a învăța direct de la persoanele vârstnice, contribuind astfel la transmiterea valorilor și tradițiilor din teritoriul GAL.
Implementarea proiectului va genera o schimbare vizibilă la nivel comunitar, prin întărirea coeziunii sociale, promovarea identității culturale și stimularea implicării civice. De asemenea, va crea premisele pentru dezvoltarea unor inițiative culturale durabile în teritoriu, sporind atractivitatea zonei și încurajând colaborarea între diferite grupuri sociale.