Sari la conținut

Condiții pentru realizarea activităților participative în casa de cultură Chircăriești În curs de realizare

Cod dosar: *****************5702
Contractat
Tranșa I
Tranșa II
Finalizat

Informații generale

Măsura din SDL
2.2.1. Dezvoltarea sectorului asociativ și susținerea inițiativelor de mobilizare civică, inclusiv a tinerilor și stimularea activtăților de cooperare
Submăsura (indicatorul) din SDL
2.2.1.1. Număr de proiecte cu impact social prin dezvoltarea sectorului asociativ și stimularea inițiativelor de mobilizare civică și cooperare
Domeniul de acțiune
investiții în serviciile destinate comunității
Perioada de implementare
08.2026 – 10.2026 (3 luni)
UAT a proiectului

Descrierea proiectului

Scopul proiectului

Condiții pentru desfășurarea activităților participative pentru toate categoriile de locuitori în casa de cultură.

Crearea condițiilor necesare pentru mobilizarea cetățenilor și creșterea participării acestora la activitățile comunitare și procesele de dezvoltare locală.

Descrierea proiectului

Pentru 1904 locuitori din satul Chircăiești casa de cultură este unicul spațiu, în care au posibilitate pentru a se întruni la adunările reprezentanților, consultările publice,ședințe comunitare, activități de voluntariat, întilniri cu tinerii, forumurilor cetățenești, activități educative și culturale destinate comunității, inclusiv concerte, serate de odihnă activă, participare în colectivele artistice locale. Pentru tinerii din localitate casa de cultură este sediul, în care se desfășoară evenimentele de odihnă activă, serate tematice, vizionarea colectivă a filmelor și organizarea discotecilor. Casa de cultură este locul, în care își desfășoară repetițiile și își prezintă concertele colectivele artistice din localitate. Pe parcursul anului în casa de cultură se desfășoară circa 24 evenimente organizaționale și culturale. Din acest motiv autoritatea locală a investit în realizarea reparației sediului. Din motiv, că sursele financiare sunt limitate nu au reușit să schimbe scaunele din sala mare și spațiile, în care se desfășoară repetițiile și alte activități.

Activitățile planificate

Activitatea nr. 1. Planificarea procesului de implementare a proiectului:

• Organizarea companiei de informare și sensibilizare a populației;

• Completarea pachetului de documente și realizarea procedurii de achiziție a 150 scaune, 120 fixator scaune;

• Semnarea contractului cu furnizorul.

• Achiziționarea și instalarea scaunelor cu fixatoare. Activitatea nr. 2. Monitorizarea și evaluarea activității proiectului:

• Monitorizarea și evaluarea calității scaunelor;

• Instalarea scaunelor șifixatoarelor în sala festivă. Activitatea nr.3. Mediatizarea rezultatelor proiectului:

• organizarea unui program anual de activități comunitare;

• desfășurarea consultărilor publice;

• organizarea întâlnirilor cu tinerii;

• desfășurarea evenimentelor de mobilizare civică și voluntariat.

Încadrarea în măsura din SDL

Asemenea măsură este prevăzută în Strategia de Dezvoltare Locală (SDL) a GAL-ului „Gliile Tighinei”. Ca obiectiv strategic fiind: ,,Dezvoltarea comunității și promovarea patrimoniului local”. Astfel, prin implementarea proiectului locuitorii satului Chircăiești vor avea oportunitatea pentru a participa la activitățile participative de dezvoltare locală, de informare, consultare și acțiuni culturale pentru diverse categorii de cetățeni.

Importanța pentru teritoriul GAL

În mai multe localități membre ale GAL-ului au fost reparate edificiile culturale, dar nu au reușit să asigure cu mobilier, echipament și participarea la concursul investițional poate asigura finalitatea mai multor proiecte.

Indicatori și rezultate planificate

IndicatorU.m.Planificat
06. activități de conservare a patrimoniului local cultural
6.1 numărul obiectivelor de patrimoniu local cultural create/restaurate/conservate Unități 6
6.2 numărul echipamentelor/utilajelor achiziționate și puse în funcțiune Unități 2
6.3 numărul grupelor/ansamblurilor/colectivelor artistice dotate Nr. 1
6.4 numărul evenimentelor culturale/educaționale organizate Nr. 24
6.5 numărul de participanți la activitățile de valorificare a patrimoniului local pers. 20
09. investiții în servicii destinate comunității
9.3 număr de inițiative locale sprijinite cu implicarea grupurilor vulnerabile/defavorizate Nr. 1
9.4 numărul de persoane vizate de proiectele de incluziune socială Nr. 12
9.5 număr de beneficiari direcți ai proiectelor cu impact social finanțate la nivel local pers. 1904

Bugetul proiectului

80 220 leivaloarea totală (cu TVA)
52 000 leisubvenție aprobată de AIPA · 64,8% din valoare
0%achitat beneficiarului (0 lei)
Subvenție (aprobată de AIPA)64,8%52 000 lei
Contribuția proprie35,2%28 220 lei
Achitat beneficiarului

0 lei din 52 000 lei (0%)

Costul eligibil (fără TVA): 66 850 lei · Subvenția solicitată: 52 000 lei · Aprobată de AIPA: 52 000 lei